• cînd au timp, VIP-urile se relaxează la echitație, fac jogging, ori joacă fotbal sau table • doar Ioan Melinte, directorul Direcției Agricole, susține că nu-i mai trebuie alt sport, atîta timp cît aleargă toată ziua pe cîmpuri
Un scurt periplu printre oamenii care prin natura obligațiilor de serviciu au parte de mult stres ne arată că sportul poate fi considerat un mijloc de relaxare, atunci cînd își fac timp și pentru asta. Sportul cel mai exotic îl practică, fără îndoială, directorul Direcției Sanitar-Veterinare. El a prins gustul acestui sport la Iași, unde a făcut cinci ani de echitație în timpul facultății. Acum, el mai încalecă cîte un cal cînd are posibilitatea, dar nu vrea să renunțe în nici un caz la pasiunea sa. „Îmi voi cumpăra un lipițan, căruia i-am costruit deja un grajd special. Este herghelie la Sîmbăta de jos și mă voi duce în mod sigur să-mi aleg un armăsar tînăr”, a spus Velisar, convins că va putea face achiziția cît de curînd. Rămîne doar ca soția lui să fie de acord cu disponibilizarea sumei necesare pentru achiziționarea unui animal de rasă. Deși nu costă decît vreo 30 de milioane de lei, spune Velisar, încercînd să minimalizeze suma, „soția nu s-ar opune ideii de a avea un cal în nici un caz, pentru că îi plac animalele. Este vorba doar s-o înduplec să-mi dea banii necesari”.
La polul opus se află directorul Direcției Agricole, Ioan Melinte, care spune că-i este suficient sportul pe care îl face alergînd pe tarlale. „Îmi este de ajuns cît alerg pe cîmp. Ce sport să mai fac? Cînd eram mai tînăr și mai agil, jucam fotbal, dar acum mă mulțumesc cu sportul pe care îl fac zi de zi la serviciu”, a spus Melinte. La mijloc se află șeful Vămii Bacău și șeful Corpului de Gardieni Publici. Primul spune că face jogging, iar celălalt că este un împătimit al tablelor. Vasile Șoiman, șeful Vămii, spune că pe vremuri juca tenis dar de cînd s-a lovit la un genunchi și a făcut o entorsă, a renunțat. „Vin în fiecare zi pe jos la serviciu, deși am mașină, tocmai în ideea de a face mișcare. Mă mai văd cunoștințele care se oferă să mă ducă la serviciu cu mașina, dar eu le refuz încăpățînat și nu mă las corupt”, declară Șoiman. În schimb, pentru Dănuț Maftei, șeful gardienilor publici, jocul de table a devenit o pasiune mistuitoare. Atît de mult, încît s-a organizat și un concurs în unitate la aniversarea de zece ani de la înființarea instituției. „Am mai avut și alte probe de concurs, dar să știți că cei mai mulți candidați au fost la table. Nu pot să spun că atunci cînd am timp nu mă mai duc și la un tenis de masă sau cu bicicleta, dar pot să afirm cu mîna pe inimă că sînt un tablagiu înrăit”, ne-a spus Maftei, nu prea convins că a juca table este similar cu a face sport. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns