Nu e ușor sa fii lider

Încă de la cele mai mici vîrste, dorința de a fi lider se face treptat simțită, mai ales în cadrul grupurilor, la școală, la joacă. Micul lider își face singur loc printre ceilalți colegi, făcîndu-se cunoscut prin îndrăzneală și temperament impunător. Calitățile de lider pot fi dobîndite, dar, cred eu, în mare parte sînt native. Ulterior, lucrurile pot fi dezvoltate, dar dacă nu există acel zvîc, acea dorință de a fi în frunte, nu cred că poți ajunge lider împins de la spate.

Cine se vrea lider va descoperi în timp că are pe umeri o grămadă de responsabilități. Pus în diferite situații, cum ar fi organizarea de concursuri cu diferite profiluri sau de a ține cuvîntări în fața unor personalități, (profesori, inspectori, oficialități), liderul trebuie să dea dovadă de multă stăpînire de sine, siguranță și să-și însușească calitățile unei comunicări cît mai eficiente. În majoritatea cazurilor ies bîrfe, discuții nefavorabile celui care a avut curaj de a-și adjudeca statutul de lider. Orice-ai face, oricum ai încerca să împaci părerile de o parte și de alta, întotdeauna se va găsi și cineva care să vadă o eventuală părtinire sau să-ți judece atitudinea poate prea îndrăzneață.

Invidie? În majoritatea cazurilor. Dar se întîmplă și să-ți iasă bîrfe și datorită unui coleg nu neapărat răuvoitor, dar însetat de putere, care a acumulat de-a lungul timpului frustrare din cauza lipsei calităților necesare.

Dacă mai ești și perfecționist, atunci cu siguranță vei avea de suferit. În organizarea unui concurs se implică mai mulți oameni, cărora li s-au împărțit diferite sarcini, esențiale sau mai puțin importante. Ție îți revine rolul de lider. Se întîmplă adesea să fii lăsat de colegi să faci tu toate treburile. „Doar tu ești organizatorul principal, nu?!” Mulțumesc frumos, spui în gînd. De sintagma „spirit de echipă” ați auzit cumva? Eu zic că în astfel de situații fiecare ar trebui să lase orice fel de orgoliu sau ambiție acasă și să ajute cît poate la construirea a ceva frumos și admirat, în final, de cei din jur. „Organizarea unui concurs, de MISS, de exemplu, nu înseamnă o simplă plimbare prin oraș, două, trei repetiții, confecționarea unui afiș și vinderea biletelor. Cel mai adesea, greul cade pe umerii cîtorva oameni, cei care au fost puși sau s-au evidențiat ca lideri. Adică pe umerii celor care trebuie să facă față umilințelor (căutările de sponsori sînt adevărate acte de curaj!), oboselii și cîtor altele. De asemenea, cei cîțiva organizatori trebuie să înfrunte stresul și nemulțumirile celorlalți colegi implicați”, spune Sorana Secu, în vîrstă de 19 ani.

„Consider că în ceea ce privește organizarea unui concurs de un colectiv al unei clase, fiecare trebuie să-și spună părerea cu privire la desfășurarea balului și, totodată, să-și pună în valoare ideile originale”, e de părere Ștefana Sociu, de 18 ani.

Certurile pe aceastră temă au apărut și apar îndeosebi între cei din clasele a XII-a, care organizează concursurile de Miss Boboc. „Ideea că noi vom organiza balul mă făcea atît de mîndră. Planuri peste planuri… Cum se va desfășura cel mai reușit bal din istoria liceului?! Ne-am izbit însă de organizare și ne-a călcat în picioare mîndria. Un concurs de frumusețe ar trebui să fie organizat de cineva care se pricepe realmente la așa ceva. Cine sîntem noi să împărțim pe categorii frumusețea fizică, cînd în societate încercăm dimpotrivă să eliminăm complexele? Dar se pare că cineva trebuie totuși să o facă și pe asta”, mărturisește Simona Antal, o colegă din ultimul an de liceu.

Ce-i drept fiecare vrea să aibă un cuvînt de spus atunci cînd e vorba de „clasa organizatoare”. Eforturile și experiența organizării unei manifestări de orice fel dezvoltă anumite calități, oferă multe de învățat elevului interesat. Dar cred că ține de inteligență să recunoști că cineva e mai bun ca tine în ale „conducerii” și să-l lași să țină frîiele! Asta, desigur, dacă te interesează ca proiectul la care lucrați toți să iasă unul cu adevărat bun. (Ioana PAVEL)