(fragment din Pastorala la Nașterea Domnului, a Prea Sfințitului Episcop Eftimie)
Sînt mai mult de două mii de ani de cînd Mîntuitorul lumii, Iisus Hristos, a coborît pe pămînt, în Betleemul nădejdilor sfinte și mai ales în sufletele oamenilor dornici de mîntuire. Vestea venirii Mîntuitorului în lume a produs o adevărată schimbare în viața religioasă, morală și socială. Sfinții Apostoli au avut misiunea de a vesti venirea în lume a Mîntuitorului cu scopul eliberării din robia păcatului. (…)
Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos este mai întîi de toate sărbătoarea iubirii lui Dumnezeu pentru noi, oamenii, taina unirii cerului cu pămîntul, minunea întrupării Fiului lui Dumnezeu pentru a-l înălța și îndumnezei pe om prin har. (…) Odată cu nașterea Domnului Hristos, se schimbă toate în lume, deoarece El a venit să ne arate calea fericirii, să ne învețe adevărul, să ne lumineze mintea ca să dobîndim fericirea veșnică la sfîrșitul vieții. (…) Prin întruparea Sa, Fiului lui Dumnezeu ne aduce iubirea Tatălui ceresc: „Iubirea pe care ne-o comunică este iubirea Tatălului față de El, dar și a Lui față de Tatăl. Fiul, făcîndu-se Om, Tatăl îl iubește tot așa de mult și ca Om, iar Fiul îl iubește la rîndul Său pe Tatăl, tot așa de mult și ca Om” (Ioan 15,9).
Sfîntul Ioan Gură de Aur spune că „vorbele sînt căile care călăuzesc faptele”. Drept urmare, lăuntrul sufletului nostru trebuie împodobit cu cele bune, ca să rodească în afară cele bune, cele care duc la armonie și înțelegere. „Conștiința creștinului este ochiul minții”, învață Sfîntul Chiril al Ierusalimului. Dacă acest ochi „va fi curat, tot trupul va fi curat”, zice Domnul: „iar de vei fi rău, tot trupul tău va fi întunecat”.
Dacă principiile după care ne conducem în această viață sînt bune, atunci și roada lor va fi pacea și împăcarea cu Dumnezeu, cu semenii, cu noi înșine. Este dragostea cea adevărată care „îndelung rabdă, este binevoitoare, nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește, nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mînie, nu gîndește răul, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Este dumnezeiasca legătură care face pe creștini să trăiască în pace și bunăvoire. (…)
Încă de la sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, am auzit cîntîndu-se catavasiile Nașterii Domnului: „Hristos se naște slăviți-L, Hristos din ceruri întîmpinați-L, Hristos pe pămînt, înălțați-vă; Cîntați Domnului tot pămîntului”. Ne-a oferit Dumnezeu bucuria ca să vedem pe copii cu steaua vestind bucuria Nașterii Domnului pe la casele creștinilor, colindînd cu melodiile lor dragi, clopotele bisericilor vestind prin dangătul lor marea sărbătoare a Întrupării Domnului.
Ne rugăm ca această sfîntă sărbătoare să fie aducătoare de bucurie, de pace, de înnoire și de sfințenie. Inimile noastre să fie îndreptate către cei săraci și singuri, spre cei bolnavi și necăjiți, spre cei orfani și văduve prin fapte de milostenie și prin facerea de bine. (…)
Prea Sfințitul Eftimie, episcopul Romanului
Lasă un răspuns