• pentru că din birourile ministeriale s-a stabilit că centrele de permanență din orașe sînt ineficiente, acestea vor dispărea din Bacău de la 1 februarie • contrariat de decizie, Colegiul Medicilor a înaintat un memoriu către Ministerul Sănătății
Comanda lansată în teritoriu în cadrul videoconferinței din data de 7 ianuarie de reprezentanții Ministerului Sănătății, ca în localitățile în care funcționează spitale cu servicii de primire a urgențelor sau camere de gardă să fie desființate centrele de permanență a fost pusă în aplicare la Bacău. În cadrul unei ședințe care a avut loc la sediul Direcției de Sănătate Publică (DSP) și la care au participat toți directorii de spitale din județ, reprezentanți ai Casei Asigurărilor de Sănătate și ai Colegiului Medicilor, s-a hotărît că centrele de permanență din Bacău vor fi desființate cu începere de la 1 februarie. Fără drept de apel, medicii de familie care asigurau pînă acum gărzile în toate zilele săptămînii, inclusiv în zilele de sărbători legale, se văd nevoiți ca de luna viitoare să își lase baltă pacienții după încheierea orelor de program.
Cum decizia este impusă de la Ministerul Sănătății, medicilor nu le rămîne decît să se conformeze. „Prevederile ministerului stabilesc că în localitățile în care funcționează spitale cu unități de primire urgențe sau camere de gardă, centrele de permanență să fie desființate. În această situație se află centrele de permanență din Bacău care, de la 1 februarie, își vor încheia activitatea. Singurele centre a căror soartă nu a fost pusă în discuție au fost cele din mediul rural, care vor funcționa ca și pînă acum”, ne-a declarat Cornelia Cojocaru, director DSP. În orașele Moinești, Onești, Comănești și Buhuși, dar și în comuna Podu Turcului, soarta centrelor de permanență din imediata apropiere a spitalelor nu a fost luată în discuție. Întrucît acestea erau organizate chiar în serviciile de urgențe sau camerele de gardă ale spitalelor, centrele de permanență din aceste localități au scăpat de pericolul desființării.
Pentru municipiul Bacău nu a fost loc decît pentru o singură concesie, deși reprezentanții medicilor de familie și ai Colegiului Medicilor au pledat pentru reducerea numărului centrelor, și nu pentru desființarea lor în totalitate. „Pentru Bacău s-a acceptat doar funcționarea centrului de permanență din cadrul policlinicii de copii. În centrul de permanență de la policlinica de copii vor da consultații medicii de familie și vor asigura gărzi pe timpul întregii săptămîni”, a explicat directoarea DSP. Medicii de familie au ripostat, considerînd că măsura de desființare a centrelor de permanență din oraș nu va face decît să pună oamenii pe drumuri și să aglomereze serviciul de Urgențe al Spitalului Județean. „Am înaintat un memoriu la sfîrșitul săptămînii trecute către Ministerul Sănătății și Colegiul Național al Medicilor, în care ne arătăm nemulțumirea față de desființarea centrelor. Bolnavii care au nevoie doar de o consultație sau de un tratament se adresează cabinetelor din cartier și nu mai bat drumul pînă la spital”, spune dr. Elena Stîngă, președinta Colegiului Medicilor și a Asociției Medicilor de Familie.
După aprecierile medicilor, dispariția centrelor de permanență va crea nu doar nemulțumire în rîndul bolnavilor puși pe drumuri, dar și aglomerație la cabinetele de urgență ale spitalului. „În medie, într-o gardă efectuată de un medic de familie într-un centru de permanență se înregistrau 22 de consultații și cam tot atîtea tratamente injectabile. Ținînd cont că în Bacău funcționau opt centre de permanență, este clar că numărul bolnavilor care apelau la serviciile medicilor de familie din aceste centre trecea de 150 de persoane. De la 1 februarie, toți acești bolnavi se vor înghesui la ușa urgențelor, iar aglomerația nu este greu de imaginat”, a mai spus președinta Colegiului Medicilor.
Specialiștii de la Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean Bacău erau obișnuiți cu afluența mare de pacienți, dar în zilele de week-end. „Ne așteptăm la un aflux mărit de pacienți. Pînă acum, la fiecare sfîrșit de săptămînă consultam, în medie, cîte 90 de pacienți pe o singură gardă. De acum, numărul lor va fi cu siguranță mai mare”, ne-a declarat Sofia Haralambie, șeful Unității de Primire Urgențe. (Cezara DUȚĂ)
Lasă un răspuns