Ștefaniada

„Cel dintîi dintre principii lumii…”

Țările Românești au avut, de-a lungul istoriei, numeroși domnitori pe care poporul i-a însemnat cu diverse calificative: cel Bun, cel Viteaz, cel Cumplit, cel Bătrîn, cel Tînăr, cel Frumos, cel Rău, cel Orb. Dar numai unuia i s-a zis: „cel Mare”. Lui Ștefan, domnitorul Moldovei.

Tradiția orală ne spune că Ștefan cel Mare a domnit 47 de ani, a purtat 47 de războaie și a ctitorit 47 de mănăstiri. Se știe sigur că viteazul domnitor a urcat pe tronul țării la 14 aprilie 1457 și, după ce a purtat cu destoinicie pe cap coroana de domn al Moldovei, apărîndu-i libertatea și integritatea vreme de 47 de ani, a închis ochii la 2 iulie 1504, găsindu-și locul de veci sub o piatră de marmură la mănăstirea Putna, din nordul Moldovei, ctitorită de el însuși.

În acea aproape o jumătate de veac, cît s-a aflat Ștefan în scaunul țării, ea va atinge culmi ale gloriei militare învingînd, pe cîmpul de luptă, dușmani și armate pe care nu le mai învinsese nimeni pînă atunci. Numele Moldovei, datorită domnitorului ei, devenea tot mai cunoscut în lume, atît la curțile monarhilor din Europa, cît și la cele din Orient renumele lui Ștefan, identificîndu-se cu cel al țării sale.

N-a avut vreme de odihnă decît după moarte. S-a războit ba cu turcii, ba cu tătarii, ba cu ungurii, ba cu leșii, ba cu cazacii, ba cu pretendenții la domnie, mulți și ei în acel secol îndepărtat. A lăsat urmașilor săi, ca moștenire, o Moldovă cu hotarele păzite de cetăți întărite, așezate ca un zid de jur-împrejurul acesteia, o țară prosperă din punct de vedere economic și cultural.

A înscris, pe lîngă faptele sale de luptă, și incomparabilele ctitorii Putna, Voroneț, Neamț, Humor, Dobrovăț și altele; pictura, miniatura, arta legatului de carte, a copierii de manuscrise, a broderiei din Moldova vremii sale fiind înalt apreciate în lumea contemporană lui. Tot la porunca voievodului, a fost scrisă cea dintîi lucrare istorică a literaturii române: „Letopisețul de cînd cu voia lui Dumnezeu s-a început Țara Moldovei”.

Ștefan cel Mare a fost iubit de ai săi și respectat de străini, inclusiv de către dușmani. Cronicile turcești, poloneze, ungurești, tătărești, rusești, germane, dar și altele, sînt pline de elogii la adresa domnitorului român. A fost numit de contemporanii săI: „zid al creștinătății”, „atletul lui Hristos”, „apărător al credinței”, „cel dintîi dintre principii lumii”.

(Sursa: volumul-album „Ștefan cel Mare și Sfînt”,

Editura Uniunii Scriitorilor Chișinău, 1997)