■ „galben-albaștrii” s-au luptat ieri cu zăpada din abundență, pentru ca apoi să fie întinși la maximum de Kaiser la Sala Sporturilor
Prima zi a săptămînii a fost una plină pentru fotbaliștii băcăuani. În frunte cu antrenorii lor, Ionuț Lupescu, Gică Mihali și Cristi Popovici, 24 de fotbaliști s-au prezentat ieri, la ora 9:30 la stadion, iar o jumătate de oră mai tîrziu așteptau primele comenzi. Simple de altfel. A fost vorba de alergările după ceas, cu opriri de cîteva minute. Lupescu a pierdut ritmul la un moment dat, ceea ce s-a întîmplat și cu Popovici, singurul care a parcurs km în întregime fiind Mihali. E drept, cel de-al doilea secund al Bacăului s-a postat pe una dintre alei cu cronometrul în mînă, așa cum a făcut-o din start Simi Blaga, în partea opusă lui Popovici. Timpii au fost buni, Kaiserul, mulțumit. La jumătatea curselor, Lupescu și-a oprit elevii pentru antrenamentul de 20 de minute cu mingile medicinale. Grupați cîte doi, „galben-albaștrii” au trecut testul de 12 elemente ale exercițiului propus de Lupescu, aprecieri suplimentare primind Cursaru și Ciocoiu. Au continuat alergările, pentru ca antrenamentul de dimineață să se încheia după o oră și jumătate de efort intens.
Același lucru avea să se întîmple și de la ora 16. Cel de-al doilea antrenament al zilei a avut însă o altă tematică. Fiecare cu salteluța și mingea lui. Abdomenul a fost cel mai solicitat, dar și alte grupe de mușchi, Kaiserul servindu-le elevilor săi un procedeu învățat la școala din Koln. Fiecare exercițiu a fost întîi prezentat de Lupescu, pentru ca apoi secunzii lui să-i corecteze în cîteva rînduri pe fotbaliști. După mai bine de jumătate de oră, saltelele au fost abandonate și au fost luate în primire gărdulețele și jaloanele, tot după metodele din Germania. După o oră și jumătate, fotbaliștii au încheiat ziua de forță. La antrenamentul de după-amiază a participat și Florin Prunea. Și nici nu s-a simțit că are 35 de ani. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns