Trei moineșteni care dețin autoturisme au fost amendați ieri de gardienii publici fiindcă și-au parcat mașinile pe trotuare. Gardienii susțin că i-au avertizat înainte pe deținătorii mașinilor să le lase în altă parte și, cum chestiunea s-a repetat, i-au amendat pe fiecare cu 400.000 de lei. Gardienii moineșteni au mai reținut și au predat poliției doi infractori pe numele cărora au fost emise mandate penale pentru executarea pedepsei cu închisoarea, după ce au fost condamnați pentru furt calificat și care erau dați în urmărire locală. Tot ieri, gardienii au interzis accesul în incinta bazarului din localitate la șapte persoane. Acestea vroiau să vîndă marfă în piață, deși nu posedau actele necesare pentru desfășurarea acestei activități. (Mihai VIERIU)
Gardienii publici din Moinești au prins doi hoți
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.