Ștefan RADU
Duminică dimineața, dintr-o anume obișnuință, am urmărit emisiunile televiziunii locale. Este un fel de moment de bilanț al săptămînii: afli ce s-a mai întîmplat prin urbe, care sînt „surprizele” perioadei următoare, de ce administrația a luat o decizie sau alta… Mă număr printre cei care încă mai cred că este bine să știi ce se petrece în comunitatea în care trăiești, iar dacă vrei să schimbi ceva trebuie să te implici – pe măsura posibilităților personale – în rezolvarea unora dintre problemele care apar. Unul dintre secretele societăților occidentale este consistența acivităților civice: acțiunile politice, economice, instituționale sînt cenzurate public de grupurile cetățenești. În România, doar pe hîrtie se fac eforturi pentru dezvoltarea spiritului comunitar. Cu chiu, cu vai au fost aprobate normele de finanțare a asociațiilor și fundațiilor, însă majoritatea politicienilor nu văd cu ochi buni întărirea acestui domeniu. Este greu să împarți, de bună voie, dreptul la decizie absolută.
Toate aceste idei mi-au fost sugerate de o succesiune de întîmplări generate de un anunț la televiziunea locală. După cum spuneam, duminică am aflat că Primăria Bacău roagă populația municipiului să-și exprime părerea în legătură cu variantele de construire a centurii rutiere a orașului. M-am informat, am analizat și mi-am spus că este bine să răspund solicitării administrației. Am sunat la numerele de telefon anunțate și – spre surprinderea mea – singurele persoane cu care am dialogat au fost gardienii care păzeau instituția. Cu sprijinul lor, am identificat serviciul pe care trebuie să-l apelez, însă centralista m-a informat că nu e nimeni disponibil să preia opțiunea mea și că voi fi sunat la domiciliu. Chiar așa s-a întămplat: o doamnă (sau domnișoară) care nu s-a prezentat m-a sunat și a preluat „votul” meu. Nu m-a întrebat nici care îmi este adresa, nici cum mă numesc, a mulțumit și a închis. A doua zi, un domn – care nici el nu s-a prezentat (funcționarii de la Primărie lucrează în anonimat?!) – m-a sunat acasă pentru a solicita datele pe care colega lui le-a ignorat. M-a chestionat, încă o dată, cu privire la opțiunea mea (varianta „est” sau „vest”?) și m-a rugat să trec pe la Primărie să-mi exprim în scris dorința. Era luni după amiază. La acea oră se desfășura o întîlnire a administrației locale cu primarii comunelor din jur. Se analizau proiectele despre care eu conversam, la telefon, cu funcționarul curios să afle părerea comunității. Ba chiar se luase și o decizie: centura rutieră va trece prin estul orașului. Atunci – mă întreb – de ce mai era necesară argumentarea în scris a opțiunii mele (contrară celei oficiale) dacă hotărîrea fusese deja luată? Cumva angajatul Primăriei, cel care îmi telefonase și, astfel, cheltuise bani din impozitele pe care eu le-am plătit, se distra pe seama credulității mele? Îmi propunea să pierd cîteva ore pentru a trece pe la biroul lui doar ca să scriu o hîrtie inutilă? Mi se pare o glumă lipsită de umor…
Nu de puține ori am văzut politicieni implicați în administrația locală sau centrală care se plîng de indiferența cetățenilor. Ei acuză oamenii că nu se implică în rezolvarea problemelor comunității, că așteaptă totul de la „stat”. De multe ori am înclinat să le dau dreptate. Iată, însă, că am ajuns să fiu dezamăgit: intenția mea firavă de a-mi exprima o părere solicitată public de oficiali a eșuat lamentabil, ba chiar m-am simțit luat peste picior! Finanțatorii proiectului – bănci importante precum BIRD, BERD și BEI – au cerut să li se prezinte un raport cu opțiunile populației din zonă. La noi s-a înțeles altceva: am chemat primarii care au votat ce li s-a spus. În baza unui mandat iluzoriu, ei au ales în numele tuturor locuitorilor pe care îi au „pe moșie”. Însă ei nu înțeleg că reprezintă o opțiune oficială, nu una civică, așa cum au cerut reprezentanții băncilor străine. Consultarea populației, din perspectiva occidentalilor, presupune consemnarea tuturor părerilor, oricît de umile ar părea ele în ochii politicienilor noștri atoateștiutori. Acțiunea plebiscitară ar fi asigurat stoparea unor critici nedrepte viitoare ce pot veni din zona civică. Administrația, ignorînd acest avantaj, și-a asumat riscul de a-i fi atacat proiectul pe tot parcursul desfășurării lui. Pentru că – într-un fel sau altul, prin presă sau prin acțiuni publice – cetățenii își vor spune cuvîntul și vor reproșa celor responsabili că proiectul nu este al lor (al comunității), ci al unor grupuri de interese. Că, în România de astăzi, votezi ce vrei, însă iese ce s-a hotărît deja!
Lasă un răspuns