Renunțarea rectorului Dumitru Marius Paraschivescu la candidatura pentru un nou mandat în cea mai înaltă funcție din cadrul Universității „George Bacovia” din Bacău pare a avea și alte motive decît cele anunțate oficial. Adică, pe lîngă rațiunile legate de oboseală și stres, rectorul ar fi avut de „înfruntat”, în cazul unui nou mandat, și un potențial „conflict” cu o parte dintre cadrele universității. Acestea, în majoritate tineri, au apreciat retragerea rectorului Paraschivescu ca fiind una „benefică pentru universitate, corpul academic și studenți”, după cum ne-a declarat lectorul univ. drd. Cristian Huminiuc, reprezentantul sindicatului „Academica 2004”, în curs de constituire la Universitatea „Bacovia”. Cu alte cuvinte, la nivelul universității, al cărei lider, pînă acum, a fost prof. univ. dr. Dumitru Marius Paraschivescu, lucrurile nu au mers ca pe roze, așa cum părea la prima vedere. „Au existat mici neînțelegeri la nivelul negocierii contractelor de muncă individuale și colective”, a opinat Cristian Huminiuc. În ce au constat aceste „mici neînțelegeri” nu ni s-a spus, însă conducerea Universității a negat această afirmație, susținînd că întotdeauna au existat reprezentați ai salariațiilor atunci cînd s-au negociat salariile colective și individuale, chiar dacă nu a existat un sindicat al Universității „George Bacovia”. „Nu cunosc să fi fost neînțelegeri la acest capitol. Cînd a fost vorba de stabilirea salariului angajaților instituției au avut loc negocieri între conducerea instituției și salariați, chiar dacă nu a existat sindicat”, ne-a declarat prof. univ. dr. Toader Gherasim, cancelarul general al Universității „George Bacovia”. (Constantin GHERASIM)
Salariil,mărul discordiei la Universitatea „George Bacovia”
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.