• o canistră cu benzină a băgat în spital patru oameni • una dintre victime are ffoarte puține șanse de supraviețuire
O tînără ce se zbate între viață și moarte și trei băbați cu arsuri grave, acesta e bilanțul unei explozii care, ieri dimindeață, a ridicat în picioare tot cartirtul Găzărie din Moinești. Robert Rotilă, în vîrstă de 28 de ani, s-a trezit dis-de-dimineață pentru a putea ajunge la întîlnirea cu prietenii săi Loredana Pînzariu, de 21 de ani, Petrișor Beita, de 24 de ani și Mihai Palade, de 23 de ani, planificată a avea loc, în jurul orei 6,00, la locuința celui de-al doilea. De altfel, pentru a nu întîrzia, Robert a plecat de acasă cu propriul autoturism. „Aveam de rezolvat cîteva probleme, dar, din păcate, nu am mai apucat. Petrișor avea o canistră cu benzină lînă ușă, acolo unde se afla și soba. La un moment dat, canistra a explodat și ușa a fost cuprinsă de flăcări. În disperare, am încercat să sparg un perete, dar nu am reușit și am zis că nu avem altă soluție decît să riscăm să ieșim prin flăcări. Primul a ieșit Mihai, după care am urmat eu. A treia a vrut să iasă Loredana, dar în acel moment ușa s-a închis și flăcările au cuprins-o în totalitate, mai ales că nu era îmbrăcată decît în pijama. Petrișor a ieșit ultimul”, a povestit Robert, care nu putea să-și explice cum de a explodat canistra.
Rezultatul a fost unul cît de poate de dureros pentru cei patru, dar mai cu seamă pentru fată. „Cei trei bărbați au arsuri de gradul II și III pe aproximativ 40% din suprafața corpului, în special pe membre și pe față. Aceștia au șanse destul de mari să scape, dar trebuie să vedem dacă nu cumva focul a afectat și căile respiratorii. Oricum, vor avea nevoie de o perioadă îndelungată de tratament. În ceea ce o privește pe fată, prognosticul este, însă, foarte rezervat, pentru că prezentă arsuri de gradul II, III și IV pe circa 90% din suprafața corpului”, ne-a declarat dr. Adrian Cotîrleț, directorul Spitalului Municipal din Moinești. Cît privește incendiul în sine, acesta a distrus aproape în totalitate casa, anexele și autoturismul lui Robert, deși militarii Unității de Pompieri din localitate, aflată la o distanță de doar un kilometru de locul incendiului, au intervenit imediat. După o primă evaluare, pagubele se ridică la aproximativ 150 de milioane de lei. (Eduard CUCU, Mihai VIERIU)
Lasă un răspuns