Lansare tensionată a candidatului PNL la primăria Orbeni

Redacția Ziarul de Bacău

• unii dintre membrii organizației locale a partidului l-au vrut pe actualul președinte, alții au avut o altă opțiune • viitorul candidat va fi desemnat în urma unor sondaje de opinie

Circa o sută de cetățeni din comuna Orbeni s-au adunat ieri, la prînz, în sediul căminului cultural din localitate pentru a asista la lansarea candidatului Partidului Național Liberal (PNL) la funcția de primar. Conducerea de la Bacău a partidului își îndreptase atenția spre liberalul Vasile Aichimoaiei, inginer de profesie, pentru a candida din partea acestei formațiuni la viitoarele alegeri locale pentru scaunul de primar. Numai că, în sala de ședință, un alt grup de liberali, și-a arătat în mod insistent dorința ca cel care ar trebui să candideze să fie Gheorghe Nechita, actualul președinte al Organizației PNL din Orbeni. Discuțiile au fost destul de aprinse, foarte mulți dintre cei prezenți ridicînd numeroase probleme. Pînă la urmă, Ioan Chiriac, reprezentant al Organizației Județene a PNL la întîlnire împreună cu cei prezenți au decis ca liberalii să accepte propunerea ambilor candidați.

„Au apărut păreri pro și contra referitor la candidatul PNL la fotoliul de primar din comună. De aceea s-a luat decizia să se meargă cu două nominalizări, urmînd să se facă un sondaj de opinie în perioada imediat următoare. Abia după realizarea acestui sondaj, în funcție de preferințele electoratului, deci de cine va sta mai bine în sondaje, vom lansa candidatura reprezentantului nostru”, ne-a declarat Ioan Chiriac. (Nicoleta BICHESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.