Sinaxar romano – catolic: Pomenirea Sfintei Eulalia
Era odată un călugăr care trăia într-un schit. Acesta avusese funcție mare în palatele împărătești și avea și o slugă, venită după el, care-i slujea. Preotul bisericii s-a minunat că un om așa de bogat a renunțat la odihna împărătească și a preferat să trăiască în sărăcie. Călugărul a petrecut 25 de ani în schit și a ajuns vestit. Un mare călugar egiptean a auzit de el și a venit să-l vadă. Egipteanul s-a smintit cînd l-a văzut pe călugăr că poartă haine moi, că are așternut și o piele sub el, fiindcă la acel schit ar fi trebuit să ducă o viață aspră. Atunci, starețul i-a spus ucenicului său: „Să ne faci nouă masă pentru părintele, fierbînd puține verdețuri”. Și, cînd a venit vremea, au mîncat. Starețul mai avea și puțin vin din care au băut. După ce s-a înserat, au cîntat cei 12 psalmi și s-au culcat.
Înainte de slujba de dimineață, cei doi s-au trezit , s-au rugat pînă la ziuă. Dimineața, egipteanul a zis: „Roagă-te pentru mine” și, închinîndu-i-se, a ieșit.
După ce s-a depărtat puțin, vrînd să-i fie de folos, starețul l-a chemat înapoi. Și l-a primit cu bucurie, întrebîndu-l de unde vine și ce fel de viață a avut înainte. Egipteanul i-a răspuns că înainte de a fi călugăr, a fost pădurar, că mînca adesea doar pîine uscată și puțină pastramă. Cît privește igiena corporală, egipteanul a răspuns că se spăla în cîte un pîrîu, cînd voia. Apoi, starețul i-a răspuns: „Iată eu, nevrednicul, precum mă vezi, sînt din cetatea Romei și am fost întîiul sfetnic al împăratului”. Egipteanul a ascultat umil continuarea poveștii: „Am lăsat lumea, bogăția și slava împărătească și am venit în pustiul acesta. Am avut palate mari și multe averi, dar n-am băgat seama de dînsele, ci mi-am ales această chiliuță săracă. Mai aveam pat de aur și așternuturi de mare preț. Iar în locul acelora, mi-a dat mie Domnul patul și pielea aceasta. Atunci aveam haine scumpe, iar în locul acelora acum port această haină proastă. La masa mea, se mîncau bucate alese și se bea vin scump. Iar în locul tuturor acelora, mănînc aceste verdețuri proaste și beau acest mic pahar de vin. Aveam multe slugi, care-mi slujeau mie, iar acum, în locul acelora, a îndemnat Dumnezeu pe bătrînul acesta, să-mi slujească. În loc de baie, îmi stropesc picioarele cu apă puțină, iar papucii îi port pentru neputința mea. În loc de cîntări armonioase din alăute, îmi cînt cei doisprezece psalmi. Asemenea, și noaptea mă ostenesc, pentru păcatele pe care le-am făcut, slujind puțin lui Dumnezeu. Deci, mă rog ție, părinte, să nu te miri de neputința mea”.
Suspinînd de cele ce a auzit, egipteanul a zis: „O, vai mie, că eu din strîmtoare și din necazul vieții mele celei dintîi, am venit acum la odihnă; că cele ce n-am avut atunci, acum le am. Iar tu, din multa odihnă, ai venit la necaz și din slava cea mai mare și bogăție, ai venit întru smerenie și sărăcie”. Și, primind mult folos, a plecat și s-a făcut prieten lui, căci starețul era bărbat cu dreaptă socoteala și plin de buna mireasmă a Sfîntului Duh. (din „Pateric”)
Lasă un răspuns