Băcăuanii care lucrează în domeniul hotelier și gastronomic au o nouă șansă de munci în Germania. Oficiul pentru Migrația Forței de Muncă (OMFM) din București organizează pe 27 și 28 octombrie preselecția în meseriile de bucătar, referent în domeniul restaurantelor, referent în domeniul hotelier, recepționeră, economist cu studii pentru domeniul turismului și pentru lucrul în domeniul fast-food. Selecția va avea loc în prezența angajatorilor germani. Aceștia au o ofertă de 300 de locuri de muncă. La selecție pot participa numai persoanele cunoscătoare de limba germană nivel mediu, bun și foarte bun, care au diplomă de calificare în domeniu și o vechime de minim doi ani în muncă. Vîrsta doritorilor trebuie să fie între 18 și 35 de ani. Documentele necesare sînt următoarele: două poze tip pașaport, copie buletin, copie pașaport cu valabilitate minim un an, fișă personală eliberată de OMFM, CV în limba română și germană, copie legalizată a certificatului de absolvire și a cărții de muncă, adeverință medicală și cazier judiciar. Băcăuanii care vor fi selectați să muncească în Germania vor putea cîștiga un salariu lunar între 1.300 și 1.600 de euro, cu posibilitatea de prelungire a contractului încă un an. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Băcăuanii se pot angaja ca bucătari și lucrători în hotelurile germane
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.