Mai este o săptămînă pînă la premiera piesei „Iar te sinucizi, iubito!” de Pierre Chesnot, în regia lui Gheorghe Balint. Așteptată de publicul băcăuan încă de anul trecut, și afișată, poate prea matinal, pe o pînză imensă agățată pe schelele de pe fațada Teatrului Municipal „Bacovia”, încă în renovare, piesa lui Chesnot va aduce în fața băcăuanilor o comedie cu o distribuție de primă mînă, chiar dacă pe scena Teatrului de Animație „Vasile Alecsandri”. Regizorul acestei premiere asigură publicul spectator că nu va avea ce regreta dacă va veni la sala de spectacol. „Vom oferi o comedie bulevardieră, ca oamenii să mai uite puțin de viața mizerabilă și de necazurile care se abat peste noi. Actorii Doina Iacob și Florin Crăciunesc, secondați de tînăra și talentata Eliza Noemi Judeu, alături de mine, sperăm să comunicăm de la suflet la suflet cu publicul băcăuan. Actorii vor dărui emoții, iar spectatorii sper să trăiescă piesa”, ne-a declarat regizorul Gheorghe Balint. Cît privește subiectul comediei, a cărei premieră va fi pe 22 februarie, acesta este cît se poate de simplu. „Este viața noastră de zi cu zi, cu toate cele ale ei, și veselă și tristă. Oferim altfel de umor față de Vacanța Mare, care este la limita vulgarului și a grosolăniei”, a conchis Gheorghe Balint. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns