Istoria tutunului e lungă și întortocheată. La 2 noiembrie 1492 Cristofor Columb a văzut prima oară indigenii sud-americani fumînd. Adus în Europa, la început tutunul n-a prea fost luat în seamă. Era o curiozitate în grădinile botanice. Jean Nicot (nume dat apoi nicotinei), îl folosea ca remediu împotriva migrenei. Nu se știe cum, tutunul a început să fie cultivat în Spania pe la 1558. Imediat face carieră, fiind cultivat în Anglia, Italia, Rusia, apoi în Japonia, India, China, Ceylon. Va trece și în Lumea Nouă, unde era fumat sub forma țigaretelor de hîrtie. Răspîndirea lui n-a fost, un timp, văzută prea bine, așa că va fi interzis, în Anglia în 1604, în Japonia, Imperiul Otoman, Rusia, China. Degeaba. S-au găsit căi de a trece peste această lege. Sir Walter Raleigh, participant la un complot, cere ca ultimă dorință să fumeze o… pipă!
Napoleon, deși nu era fumător, se îngrijea ca soldații săi „bombănitorii” să aibă tutun pentru pipă. Mareșalii lui, vestiții Messena, Lannes, Keber, erau fumători pasionați.
Fumatul n-a ocolit nici femeile, printre ele numărîndu-se principesa Metternich și marchiza de Pompadour. Apar și accesoriile. Pe la 1800 – tabachera de prizat, apoi trabucurile cubaneze, iar în 1883 țigările, așa cum le cunoaștem astăzi.
În Țările Române cultura tutunului a fost introdusă cam pe la mijlocul secolului XVII de către turci. Ajunge așa de cultivat încît se percepe impozit pe pogonul cultivat: tutunăritul, la 1680, Șerban Cantacuzino în Muntenia și 1694, în Muntenia și 1694, în Moldova sub Constantin Duca. Fumatul ajunge chiar și la unii domnitori. Alexandru Moruzi, domnul Moldovei, fumător înrăit, chiar și cînd a fost mazilit și dus la Istambul, „el trecu Bosforul de-a curmezișul, luînd în caiac cu dînsul numai două persoane, pe banul Caradja și tutun-bașa…, de unde se vede că patima fumatului trebuie să-l fi stăpînit grozav, deoarece el se putuse despărți de nevastă și copii, dar nu și de omul care-i umplea ciubucul de tutun”.
Călugării, preoții încearcă să oprească „molima tutunului”. Supărat nevoie mare „Enei Fomi Veleșul transcrie, la 1785, „Poveste despre tutun”, arătînd că cei care fumează vor ajunge la „Sarsailă – stegariul încă cu dînșii va fi, și gura lor va puți ca a pupezii și dinții lor vor ave smoali și rugină ca rîmătoriul ce rîmă și se tăvălește în noroiu. Așa să potrivește omul care be tiutiun și rămîne al nostru…”
Din 1830, Țările Române exportă tutun, care ajunge chiar la 249.000 ocale. Din 1872, în timpul lui Vasile Alecsandri, „toată lumea fumează”, așa cum cînta coana Chirița.
Statul român are monopolul tutunului, astfel că în 1915 suprafața ocupată de cultura tutunului era de 12.000 ha., iar în 1925 de 35.000 ha. După primul război mondial „nebunia fumatului” se răspîndește cu o repeziciune greu de închipuit.
La Bacău, primii fumători se pare că au fost boierii, moda ciubucelor fiind răspîndită. La muzeul de istorie din Bacău, dar și în colecții particulare, se găsesc numeroase pipe din lut ars și din porțelan. Trecerea și staționarea trupelor turcești, rusești și cele nemțești „au contribuit la creșterea numărului de fumători”. Pe „Ulița Mare” (azi Mihai Viteazul) negustorii români Constantin Călin, Neculai Dumitrașc, armenii pămînteni Iacob Tâțâu, Măgârdici Capril „aduceau marfă de la Brașov, pe care o vindeau în dughenele lor, unii avînd și manufactură, ear alții vindeau și tutun”. Între cele două războaie mondiale dughenele de vîndut tutun se răspîndesc ca ciupercile. Apar pe străzile „Leca”, „Florilor”, „Neagoe Vodă”, „Petru Rareș”, „Mircea Vodă”, „Ioniță Sturdza”, la „oteluri”, „crîșme”. Cele două restaurante băcăuane, „Consum” și „Drăgan”, se întrec între ele, să aducă țigarete dintre cele mai bune.
În foaierul teatrului Bacău, la pauze se fumează „o țigară”. Primele cinematografe vor oferi condiții fumătorilor „la pauză”, cînd se schimba „bobina”. Devine o modă savurarea unei cafele în compania unei țigări. Femeile vor descoperi, și ele, savoarea tutunului. După un „Boston îndrăcit”, doar cîteva fumuri din țigarete lungi și elegante te puteau liniști.
Apar mii de mărci pentru țigări de pe tot mapamondul. Vestitele „Plugarul” cu 100 țigări la pachet, „Naționale”, „Mărășești”, „Carpați” cu filtru sau fără filtru, „Snagov”, „Amiral” (mic și mare), „Virginia”, „Litoral” etc.
Încercările repetate de a stopa maladia fumatului n-au avut nici un rezultat. Se pun cîteva întrebări: oare cîte țigări or fi fumat românii? Și cît or fi cheltuit pe ele? (Eugen ȘENDREA)
Lasă un răspuns