ÎNTRE OAMENI Ce mai citesc copiii noștri…

Dan POPA

L-am văzut stînd pe un scaun în autobuz. Nu l-aș fi considerat printre copiii mari. Dimpotrivă. Capul său, împodobit cu o căciuliță multicoloră, abia dacă depășea cu vîrful marginea de sus a scaunului. Purta o căciulă care în locul clasicului moț avea un fel de șomoiog de panglici textile grosuțe, late de doar două degete, imprimate cu desene geometrice, ca și căciula. Multitudinea de culori – galben, roșu, verde, albastru, cafeniu, dădea căciulii un aer de curcubeu, atenuat doar de lipsa dungilor, care erau înlocuite de simpatice desene: trapeze, unghiuri, zig-zaguri și așa mai departe. Căciula îi acoperea copilului urechile și părul. Doar cîteva șuvițe ieșeau pe la marginile ei dezvăluind un păr șaten-închis sau poate un castaniu deschis. Lumina soarelui care intra pe geam făcea culorile să se schimbe între ele. Nu i se vedeau urechile, nu i se vedeau cerceii, în cazul în care i-ar fi avut, deci era greu de spus dacă era băiețel sau fetiță. Pe marginea căciulii se lăfăia o siglă argintie pe care scria SPORTS sau „fashion”.

Ochii săi erau mari și curioși, de culoare căprui, un pic mai deschiși ca geaca pe care o purta și care bătea aproape în negru. În mînă ținea o revistă care arăta ca un supliment al unui ziar tipărit cu programe TV. Pe copertă se distingeau, chiar de la distanță, literele. Astfel am putut citi un fragment de cuvînt : „LIBERTAT..”

Copilul se uita concentrat în revistă. Citea, oare ? N-am putut să-mi dau seama dacă citea sau frunzărea pur și simplu paginile colorate. Totuși, ceva părea să-i atragă atenția. Deschisese revista la o anumită pagină și nu mai întorcea filele. Pe coperta revistei, vizibilă pentru noi, privitorii de pe scaunele din față, se lăfăia trupul aproape complet gol al unei june care declara că n-are nici un fel de inhibiții. Sau, în orice caz, ceva asemănător. La un moment dat copilul din fața mea a înclinat revista și astfel am putut vedea paginile asupra cărora i se oprise atenția. Pe cea din stînga era fotografia unei persoane cu vădite trăsături masculine ale feței, părul bărbătesc, creț, închis la culoare și ținîndu-și mîinile peste … sînii săi voluminoși. Imaginea te uimea din prima clipă cînd o vedeai. Ulterior, dacă reușeai să citești titlul format de literele întoarse, mirarea se mai risipea. Titlul spunea clar: „Cum arată un hermafrodit” .

Gîndul mi-a fugit la fragmentele de titlu întrevăzute pe copertă: „LIBERTAT…”. Aceasta să fie libertatea pe care ne-am cucerit-o în 1989? Aceasta este rația de libertate pentru noi și pentru copiii noștri? Așa libertate au părinții să se ocupe de copiii lor? E, aceasta, adevărata libertate de expresie a grijilor părintești?

Am crezut că puștiul e singur și merge cu autobuzul într-un loc cunoscut. Era posibil. Mai văzusem adesea copii de vîrste apropiate călătorind cu autobuzul, chiar dacă majoritatea copiilor de acea vîrstă plecați singuri, hai-hui, cu autobuzele societăților locale de transport în comun erau, de obicei, bruneței tare, semănînd adesea pînă la identificare cu fiii de rromi. Pentru ei era normal să călătorească des, deoarece această minoritate „oprimată” beneficiază, în autobuze, de o cutumă care o avantajează: nu li se pretinde să plătească transportul în comun. Totuși, copilul din fața mea avea, mai curînd, un aer de caucazian decît unul de indian. Mister.

Nereușind să elucidez misterul tînărului descifrator de taine ale hermafroditismului, am renunțat să-mi mai pun întrebări. Atenția mi-a fost furată de chipul unui domn, cam ca la 40 de ani, cu o figură ovală sugerînd o lună plină. Efectul era completat de chelia multilateral dezvoltată, care îi lăsase vizibil un păr negru, plasat doar pe părțile laterale ale capului. Părea că fruntea i se prelungea și i se tot prelungea pînă departe, spre ceafă. Pe umăr i se vedea cureaua unei genți deosebite care, privită îndeaproape, semăna mai curînd cu husa de la o chitară. Pentru a compensa cumva absența părului de pe frunte, necunoscutul își lăsase o barbă deasă și o mustață care îi încadra gura, contopindu-se cu barba, ambele de o frumoasă culoare neagră.

Autobuzul a oprit în stație. Omul a strîns ziarul și l-a pus, calm, în buzunar. Apoi și-a luat copilul de mînă și a coborît din autobuz. Revista cu poza hermafroditului i-a urmat, fluturîndu-și foile în ritmul pașilor celor doi. Lectura urma să se încheie acasă…