• 25 de salariați ai instituției au urmat un curs de prim ajutor și au susținut ieri examenul de absolvire • angajații Aeroportului și-au arătat dexteritatea la pansat răni, fracturi și la resuscitat prin respirație artificială
Este trecut de nouă dimineața. Aerogara din Bacău forfotește. La început, ești tentat să crezi că a venit vreun avion și debarcă pasagerii. Însă, cînd te uiți mai atent vezi vreo 20 de persoane în jurul unui manechin. Pe o saltea, un bărbat, mai mic de statură, este bandajat, întors cînd pe o parte, cînd pe alta, i se aplică atele la brațe, la picioare și la laba piciorului. Mi se pare că omul a fost victima unui accident, dar sîngele lipsește cu desăvîrșire. Angajații de la Aeroport susțin examenul practic de absolvire a cursului de prim ajutor organizat de Crucea Roșie, filiala Bacău. În fața saltelei, examinatorii au pe o măsuță biletele cu subiectele de la proba practică. Fiecare cursant trage biletul și apoi trece la acordarea ajutorului corespunzător afecțiunii descrise de bilețel. „Pe bilețel au fost trecute diferitele afecțiuni care se pot ivi ca urmare a unui accident aviatic sau de muncă. Cursanții trebuie să acorde primul ajutor pentru fracturi, stop cardio-respirator, răni profunde, stare de inconștiență sau hemoragii. Pentru resuscitarea prin respirație artificială se folosește un manechin special, care arată dacă manevra a fost efectuată în mod corespunzător, prin flexarea gîtului”, ne-a declarat Dan Babliuc, director la Crucea Roșie Bacău.
Iulian Borcea, agent de salvare în cadrul Aeroportului Bacău, a fost cel mai implicat în salvarea oamenilor dintr-un posibil accident și, probabil, cel care a învățat cel mai mult. Pentru că e mic la stat, a fost exploatat ca manechin de toți colegii de breaslă. Pe el s-au aplicat bandajele și atelele, iar manechinul adus de la Crucea Roșie l-a scăpat de practica respirației gură la gură. Cel mai în vîrstă cursant este Ghiță Baciu, liderul de sindicat de la Aeroportul Bacău, care, la cei 56 de ani, a lucrat chiar mai bine decît cei tineri. Salariații instituției băcăuane și-au arătat priceperea și, ca urmare, au primit toți certificatul de absolvire. „E un lucru necesar, prin natura meseriei noastre, pentru că lucrăm într-un domeniu ce implică factori de risc. Cursul este bine venit nu numai în cadrul Aeroportului, ci în orice alt loc unde se poate întîmpla un accident”, ne-a spus Doru Vicovanu, mecanic de aviație.
La baza organizării cursului de prim ajutor pentru angajații Aeroportului Bacău au stat cele două accidente în care și-au pierdut viața două persoane de-a lungul anilor, creșterea numărului de pasageri din ultima vreme, precum și recomandările Inspectoratului Teritorial de Muncă Bacău. „Ne-am apucat de trabă în luna decembrie, dar date fiind condițiile meteorologice nefavorabile, a trebuit să amînăm cursul de prim ajutor. Am reluat orele în februarie, cînd ne-a permis vremea”, ne-a declarat Cristian Stanciu, directorul Aeroportului Bacău. Cursul a avut o durată de 20 de ore, iar la el au participat 25 din cei 37 de salariați ai instituției băcăuane. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns