Elevii din Traian au o bibliotecă nouă

Redacția Ziarul de Bacău

• toată conducerea județului a fost prezentă la inaugurarea noii clădiri

Șefii administrației locale din Traian au inaugurat, ieri după-amiază, prima bibliotecă rurală realizată exclusiv cu fonduri locale. Biblioteca, realmente o clădire modernă, are deja 10.891 de volume. În schimb, numărul cititorilor din comună este într-o continuă scădere. Acum sînt înscriși 314, „mai puțini cu vreo două sute față de anii trecuți, deoarece mulți au plecat în Italia”, după cum a afirmat bibliotecara Mariana Hîrțescu. Inaugurarea bibliotecii din Traian a adunat laolaltă toată conducerea județului. Au fost prezenți prefectul Radu Cătălin Mardare, Neculai Lupu, președintele Consiliului Județean, subprefectul Gabriel Vlase, vicepreședinții Consiliului Județean, Dumitru Brăneanu și Ioan Chiriac, Florin Velisar, directorul Direcției Județene Sanitar-Veterinare, Ioan Silviu Lefter – fost prefect de Bacău, Dumitru Bontaș, Neculai Huiban. Acesta din urmă a donat bibliotecii, după cum ne-a declarat Viorica Marcu, primarul din Traian, „30 de milioane de lei pentru cărți de agricultură”.

Viorica Marcu a ținut să precizeze din capul locului că ea „nu dorește să imprime o conotație politică evenimentului, rolul clădirii inaugurate fiind unul educativ”. Cît privește prezența oamenilor politici, primarul Viorica Marcu a afirmat că „este normală, în condițiile în care nu sînt în multe localități asemenea construcții”. Noua clădire a fost sfințită de un preot ortodox și unul romano-catolic. Elevii Școlii din Traian au prezentat după aceea un program cultural. Prefectul Mardare și-a exprimat speranța ca „această bibliotecă să fie neîncăpătoare pentru cititori”. (Constantin GHERASIM)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.