Sinaxar romano-catolic: Pomenirea Sfîntului Elefterie
Un oarecare monah, dintr-o mănăstire de obște, cu numele Conon, era și preot, rînduit spre botezul celor ce veneau la dînsul. Însă, cînd ungea femei cu Sfîntul Mir, se smintea. Și pentru aceasta, voia să plece din viața de obște și să se retragă în pustie. Deci, cînd voia a se duce, a venit la dînsul Sfîntul Ioan Botezătorul, zicîndu-i: „Nu te duce, că te voi ușura de războiul acela”.
Și a venit odată o fecioară persană să se boteze; și era atît de frumoasă, încît preotul nu putea să-i ungă picioarele ei cu Sfîntul Mir, așteptînd ea o zi acolo. Și, auzind de dînsa arhiepiscopul s-a minunat de neamul ei cel bun și voia s-o ia ca diaconiță, dar acest lucru nu l-a voit fecioara. Iar preotul Conon și-a luat hainele sale și s-a dus, zicînd: „De acum nu voi mai rămîne în locul acesta”.
După ce s-a suit la munte, îndata l-a întîmpinat pe el Sfîntul Ioan Botezătorul și cu glas liniștitor i-a zis: „Întoarce-te, preote, la mănăstirea ta, că iată te voi ușura pe tine de război”. Atunci, preotul Conon a zis către dînsul: „Să mă crezi pe mine, Sfinte, că nu mă voi întoarce. Că de multe ori ai făgăduit că mă vei ușura, și n-ai făcut aceasta”. Deci, luîndu-l pe el Sfîntul Ioan, l-a pus de și-a desfăcut hainele sale și cu semnul crucii l-a însemnat pe pieptul lui și i-a zis: „Să mă crezi pe mine, preote, că voiam ca să ai plata tu pentru războiul acesta, dar de vreme ce tu nu voiești, iată că te-am ușurat de război, însă de acum plată nu vei avea din lupta aceasta”. Și s-a întors preotul la mănăstire.
Apoi, botezînd, a uns pe persană nicidecum simțind că este femeie cu firea. Deci, a mai făcut și alți doisprezece ani, botezînd și ungînd, nici gînd avînd pentru femei. Și așa s-a mutat cu pace.
Lasă un răspuns