Negocierile privind contractul colectiv de muncă dintre sindicatele din învățămînt și reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Bacău sînt în impas. Deși la nivel național contractul colectiv referitor la drepturile dascălilor a fost semnat de mai mult timp, la nivelul județului nostru, cele două părți nu au reușit să depășească aspectele formale ale discuțiilor. „Negocierile s-au blocat, pentru că nu au reușit să clarificăm noțiunea de angajator. Noi am dori ca în contractul individual de muncă angajatorul să fie Inspectoratul Școlar, însă unii dintre membrii comisiei de negociere din ISJ nu recunosc acest lucru”, spune Manole Chiriac, liderul Sindicatului Liber al Învățămîntului Bacău, la care au aderat cei mai mulți profesori din Bacău. Dincolo de aspectele formale ale discuțiilor, reprezentanții din partea sindicatului doresc să obțină pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic din mediul rural un spor de 20 la sută. „În prezent, cadrele didactice din mediul rural beneficiază de un spor de pînă la 80 la sută din salariul de bază, drept care nu este valabil și pentru personalul nedidactic și auxiliar. Vrem să obținem și pentru secretare, laboranați sau îngrijitoare un spor, în cazul în care își desfășoară activitatea în mediul rural”, a mai spus Manole Chiriac. Potrivit reprezentanților sindicatului băcăuan, contractul colectiv de muncă la nivelul județului Bacău ar trebui încheiat pînă la sfîrșitul lunii februarie. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns