Lumea învățămîntului băcăuan pare să fi intrat într-o zodie neagră. După dispariția neașteptată a Violetei Băjenaru, fost director al Casei Corpului Didactic, un nou cadru didactic cunoscut a trecut în lumea celor drepți. Elena Filioreanu, profesoară de biologie la Colegiul Național „Ferdinand I”, a murit luni, în urma unui atac de cord. În vîrstă de 58 de ani, Elena FIlioreanu a absolvit în 1970 Facultatea de Biologie la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, iar din 1985 este profesor la actualul Colegiu „Ferdinand I”. Elena Filioreanu are o fiică, profesoară de engleză la aceeași instituție de învățămînt. În ultima lună, Elena Filioreanu nu a mai fost la școală, dar colegii de cancelarie o așteptau să se întoarcă de la 1 martie. Elena Filioreanu urma să iasă la pensie în vara acestui an. Corpul neînsuflețit al fostei profesoare de biologie a fost depus la capela bisericii din cartierul CFR, înmormîntarea urmînd să aibă loc astăzi. (Costinela BREAHNĂ)
A murit profesoara Elena FIlioreanu
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.