• Politehnica Timișoara – Știința Bacău, astăzi de la ora 17
VOLEI FEMININ – SUPERLIGĂ: Știința Bacău are toate motivele să-și păstreze statutul de lideră a Superligii feminine de volei și după etapa de astăzi, prima a returului, în care va juca, în deplasare cu Politehnica Timișoara. Studentele băcăuane au plecat încă de luni spre Banat cu gîndul de scoate un rezultat pe măsura valorii lotului. Forma arătată la sfîrșitul turului de voleibalistele noastre dă speranțe antrenorilor Florin Grapă și Melu Manta că meciul se va termina cu bine pentru Știința, care trebuie să învingă măcar cu 3-1 pentru a rămîne pe primul loc. Orele de relaxare, măcar în sînul familiei, au fost foarte puține. Lotul băcăuan a avut un început de an deosebit de bogat în competiții, inclusiv în Cupa Confederației Europene, ca să nu mai spunem de întrecerile interne. Restanța de sîmbăta trecută, cu Penicilina Iași, nu le-a lăsat deloc răgaz băcăuancelor. În continuare, cea de a doua parte a campionatului se va desfășura într-un ritm de două meciuri pe săptămînă și, vorba lui Grapă, „acum se va vedea cine stă mai bine cu pregătirea fizică”.
Rapid RATB și Unic Piatra Neamț, principalele contracandidate ale Științei la șefie, au meciuri pe teren propriu și sînt favorite la victorie. Este de presupus că ambele vor învinge cu 3-0 astfel încît problema setaverajului este una deosebit de importantă. Meciul dintre Poli Timișoara și Știința va începe la ora 17. Celelalte meciuri ale etapei a 8-a: CSU Gaz Tîrgu Mureș – Penicilina Iași, Rapid RATB – Dinamo București, Unic Piatra Neamț – CSU Metal Galați. (Marius AMBROZIE)
Clasament
1. Știința Bacău 7 6 1 19:7 13
2. Rapid RATB 7 6 1 18:8 13
3. Unic P. Neamț 7 5 2 17:7 12
4. Metal Galați 7 4 3 14:10 11
5. Dinamo 7 3 4 14:12 10
6. Poli Timișoara 7 2 5 7:17 9
7. Gaz Tg. Mureș 7 1 6 5:19 8
8. Penicilina Iași 7 1 6 4:18 8
Programul returului Superligii
Etapa a 8-a (25 februarie 2004)
Tîrgu Mureș – Iași (0-3)
Timișoara – Bacău (0-3)
Rapid RATB – Dinamo (3-2)
P. Neamț – Galați (1-3)
Etapa a 9-a (28 februarie)
P. Neamț – Tîrgu Mureș (3-0)
Galați – Rapid RATB (1-3)
Dinamo – Timișoara (2-3)
Bacău – Iași (3-0)
Etapa a 10-a (3 martie)
Tîrgu Mureș – Bacău (1-3)
Iași – Dinamo (0-3)
Timișoara – Galați (0-3)
Rapid RATB – P. Neamț (0-3)
Etapa a 11-a (6 martie)
Rapid RATB – Tîrgu Mureș (3-1)
P. Neamț – Timișoara (3-0)
Galați – Iași (3-0)
Dinamo – Bacău (1-3)
Etapa a 12-a (10 martie)
Tîrgu Mureș – Dinamo (0-3)
Bacău – Galați (3-1)
Iași – P. Neamț (1-3)
Timișoara – Rapid RATB (0-3)
Etapa a 13-a (13 martie)
Timișoara – Tîrgu Mureș (1-3)
Rapid RATB – Iași (3-0)
P. Neamț – Bacău (1-3)
Galați – Dinamo (0-3)
Etapa a 14-a (17 martie)
Tîrgu Mureș – Galați (0-3)
Dinamo – P. Neamț (0-3)
Bacău – Rapid RATB (1-3)
Iași – Timișoara (0-3)
Între paranteze au fost trecute rezultatele din meciurile tur.
Lasă un răspuns