Pățania mea pe care o voi povesti se leagă într-un fel sau altul cu un banc: cum că erau trei băieți care găsiseră un spiriduș capabil să le îndeplinească fiecăruia cîte o dorință . Dorința primului băiat a fost să fie mai deștept și, bineînțeles, spiridușul l-a făcut mai deștept. Al doilea băiat a vrut să fie și mai deștept, iar spiridușul i-a îndeplinit dorința, în timp ce al treilea a vrut să fie cu mult mai deștept decît ceilalți doi și, Hocus, Pocus, spiridușul l-a transformat în fată!
Un banc bun, poate puțin cam răutăcios din partea noastră, dar confirmat de multe situații ale vieții.
Mă întreb de cîte ori nu am fi vrut să fim noi în pielea băieților (în unele momente) sau invers?!
Eram în autobuz cu o prietenă și era foarte multă lume, astfel eram foarte „lipiți” unul de altul, foarte încordați. Ba, unii dintre noi chiar vizibil iritați de situația în sine. Fusese într-o vineri și avusesem o zi plină! Umblasem peste tot și picioarele mă dureau îngrozitor și mă gîndeam ce plăcut ar fi fost dacă găseam un loc să mă pot odihni, dar era imposibil! Deodată se ridică o pereche de pe scaun să coboare, iar eu, veselă nevoie mare că mă pot odihni, dau din coate să-mi fac loc spre scaunul mult rîvnit. Dau din coate o dată, de două ori și… nimic. Cel din stînga mea pur și simplu nu intuise dorința mea de-a merge mai departe… Cred că vi s-a întîmplat și vouă ca din răutate sau pur și simplu din indiferență să nu primiți reacția dorită.
Deodată, însă, individul se dă la o parte bombănind ironic despre insistența mea, insinuînd că aș avea nu știu ce gînduri ascunse.
Binențeles că nu puteam rămîne pasivă la asemenea comentarii și i-am replicat dur despre intențiile mele. Conflictul însă a luat sfîrșit cînd am coborît, dar am continuat să vorbesc cu prietena mea, precizînd că acea persoană avea chef de vorbă… Mai ales că, presupun, era puțin „amețit”. Și în acel moment, spre marea mea uimire, persoana necunoscută din fața mea se întoarce și întîlnesc doi ochi surprinși, „foarte cunoscuți”. „Cine, eu?”, a întrebat chiar individul din autobuz. Am rămas stană de piatră.
Sîntem diferiți unii de alții, e clar. Dar cred că unora dintre noi ar trebui să li se acorde șansa de a se întîlni cu spiridușul, ca să li se îndeplinească dorința avută și de cei doi băieți. (Lidia BUTACU)
Lasă un răspuns