Doar opt studenți mai mănîncă la cantina Universității Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

• Gheorghe Gîrneață, adiministratorul cantinei, spune că fac mîncare și nu au cui s-o vîndă

Cei care administrează cantina Universității Bacău nu mai știu ce să facă pentru a-i determina pe studenți să vină să mănînce aici. Tinerii fug tot mai mult de acest loc, în ciuda eforturilor depuse pentru a-i atrage. De cîteva zile, aici a fost introdus un menu „a la carte”. Acesta nu a avut succesul scontat, studenții nefiind deloc interesați. În paralel funcționeză și vechiul menu, pe bază de cartelă, în care sînt incluse două feluri de mîncare și un desert. Nici acesta nu mai are succes. Numărul studenților plătitori de cartelă a scăzut de la 120 de persoane, cîte erau la începutul anului, la numai opt persoane în prezent. „Nu știu ce să le mai facem, ce să le mai oferim, am fost receptivi la toate doleanțele lor și tot nu sînt mulțumiți”, mi-a declarat Gheorghe Gîrneață, adiministratorul cantinei universității.

Marea problemă a administrației cantinei este că meniul „a la carte” trebuie pregătit din timp și, chiar dacă mîncarea nu se vinde, cineva trebuie s-o plătească. „Ieri am făcut 15 porții de pulpe prăjite cu garnitură și nu am vîndut decît 14 porții, una a trebuit să o cumpăr eu. Nu pot să las mîncarea și să o vînd a doua zi, pentru că nu mă lasă legea, așa că ori o mîncăm noi, ori o dăm de pomană. Orice am face, mîncarea trebuie plătită”, ne-a mai spus administratorul Gîrneață.

Meniul „a la carte” cuprinde patru feluri de mîncare, la prețuri destul de accesibile: pulpe de pui prăjite cu garnitură și pîine – 28.000 lei, piept de pui cu garnitură – 30.000 lei, cabanos cu garnitură – 21.000 lei, crenwurști cu garnitură – 14.000 lei, iar la desert se poate servi ștrudel cu mere, la 5.000 lei, sau brînzoaice, cu 7500 lei. Meniul se schimbă des pentru a fi pe gustul studenților. „E greu să le faci pe plac studenților. Pînă acum ni s-a cerut să scoatem ciorba, acum vor ciorbă în meniu”, a încheiat Gheorghe Gîrneață. În ritmul acesta, ușor, ușor, cantina riscă să-și închidă porțile, iar personalul de aici va fi obligat să-și caute de muncă. (Alexandru COVACI)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.