De dragoste

„Primul ghiocel, prima iubire… „

Eugen ȘENDREA

Spune legenda: pe vremuri, cînd bunul Dumnezeu a făcut pămîntul, toate florile răsăreau deodată, pe la mijlocul lunii august. Trăiau scurt timp, bucurîndu-se de lumina soarelui, și apoi se vestejeau. Din această cauză cîmpiile erau în cursul anului verzi și numai în luna august păreau pictate, datorită mulțimii de flori de toate felurile și culorile. Domnul observă că primăvara nu avea nici un vestitor care să anunțe oamenilor venirea ei. Era prea săracă, nu avea haine strălucite ca sora ei vara și de aceea trecea neobservată. Din această cauză primăvara era întotdeauna tristă și se grăbea să părăsească pămîntul, lăsînd în locul ei vara, care era iubită de toți. Prea Sfîntul chemă toate florile la Dînsul, le privi pe rînd și își opri ochii pe o floricică mică și plăpîndă. Era albă și fină, ca de mătase. Și spuse Dumnezeu:

– De astăzi înainte tu să anunți pămîntului venirea primăverii.

La vederea ta, toată firea să se bucure și oriunde te vei arăta să fii primită cu bucurie.

De atunci și pînă azi o floricică sfioasă și gingașă ne vestește că iarna friguroasă a trecut și că vine primăvara, astfel că se cuvine să ne bucurăm deoarece ne așteaptă zile frumoase și călduroase. Floricica se numește Ghiocel.

El, ghiocelul, se mai numește și „Cheia fecioarei Maria”, fiind un simbol „al umilinței și al înălțării prin smerenie”.