• Piața Centrală va fi destinată exclusiv comercializării de citrice,
legume și fructe
Aglomerația înregistrată în ultima vreme în Piața Centrală din Bacău
l-a determinat pe Ovidiu Băncilă, directorul Adiminstrației Piețelor, să ia unele măsuri organizatorice. „Pînă acum, răsadurile de primăvară, puieții și păsările erau comercializate mai mult în Piața Mioriței. Cum acest spațiu a intrat, de cîteva luni, în lucrări de modernizare, anul acesta am amenajat un spațiu special în acest sens în Bazarul Milcov. Comercializarea acestor produse necesită un spațiu mai mare de expunere, și presupune, totodată, și producerea unor mari cantități de pămînt și tot felul de alte deșeuri” ne-a declarat Ovidiu Băncilă. Directorul Administrației Piețelor a mai precizat că în condițiile în care spațiul din Bazarul Milcov va fi insuficient, va fi amenajat un spațiu similar și în Piața Sud. Tot către Bazarul Milcov a fost direcționată și comercializarea păsărilor și animalelor mici. Piața Centrală rămîne, așadar, destinată exclusiv comercializării citricelor, legumelor și fructelor. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns