Primăria din Onești va scăpa cîteva zeci de persoane din oraș de șomaj. Instituția va face angajări numeroase, după ce își va înființa o direcție proprie de control a asociațiilor de proprietari. Noul departament trebuie să colaboreze și să verifice activitatea asociațiilor de proprietari din tot orașul. La concurs, stabilit pentru 15 martie, vor fi puse la bătaie posturile de șef de serviciu (inspector de specialitate) pentru îndrumarea și controlul asociațiilor de proprietari, funcționar (un post), referent – trimestrul I (un post), referent – trimestrul II (un post), inspectori de specialitate (trei posturi). Tot aici va mai fi angajat prin concurs un consilier juridic debutant.
Primăria din Onești va continua să facă angajări și după 17 martie, dată la care se va organiza concurs pentru postul de controlor prestări servicii salubritate. În aceeași zi, 50 de persoane se vor bate pentru un loc de muncitor necalificat la Salubritate și 15 de muncitori necalificați la Spații verzi. Precizăm că, tot pe 17 martie, și Biblioteca „Radu Rosetti”, aflată sub tutela administrației locale din Onești, va organiza concurs pentru postul de șef serviciu administrativ și alte două posturi mînuitor carte. Concursurile la primăria oneșteană se vor încheia pe 25 martie, cînd se va da concurs pentru un post de casier-încasator și pentru alte patru posturi de muncitori necalificați pentru administrația piețelor și bazarului. (Ion MORARU)
Lasă un răspuns