Toate cele 61 de asociații de proprietari racordate la sistemul Termloc au semnat, în cursul acestei săptămîni, contracte de eșalonare a datoriilor pe care le au de achitat către societatea furnizoare de agent termic. Societatea a condiționat furnizarea căldurii și apei calde menajere de plata, pînă la sfîrșitul anului, a datoriilor restante ale asociațiilor, care se ridică la peste 28 de miliarde de lei. „Toate asociațiile deservite au semnat eșalonările, asftel că la cele mai multe a început deja furnizarea căldurii și a apei calde menajere. În prezent funcționează 14 din cele 25 de centrale termice de cartier”, spune directorul Dumitru Crîșmaru.
Potrivit acestuia, asociațiile care în prezent nu au căldură și apă caldă au solicitat începerea furnizării de la data de 1 noiembrie. „Aceasta a fost doleanța lor, iar noi mergem după solicitările asociațiilor”, a completat Crîșmaru. Cît privește obligativitatea de a-și achita facturile restante pînă la sfîrșitul acestui an calendaristic, toți administratorii și-au asumat răspunderea de a strînge banii de la datornici. În condițiile în care unii proprietari nu au mai trecut pe la asociații de ani buni, șansele ca restanțele să fie adunate în două luni, cît a mai rămas pînă la sfîrșitul anului, sînt foarte mici. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns