Lista monumentelor de patrimoniu național din județul Bacău riscă să se micșoreze din cauza legislației stufoase și a dezinterestului proprietarilor. „Ar trebui simplificat dosarul de clasificare, adică pentru întocmirea unui dosar să se introducă doar fotografii cu monumentul respectiv, un istoric și o cerere din partea proprietarului sau a noastră, acolo unde este cazul. Ori, în momentul de față, traseul care îl are de parcurs un monument pînă la a fi declarat de patrimoniu este destul de greoi. Trebuie întocmit un plan de situație topografic, releveul clădirii, actul de proprietate și altele, care necesită și timp și bani”, ne-a declarat unul dintre specialiștii din cadrul Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Bacău. Reglementările în vigoare pentru parcurgerea drumului de la simplă clădire la monument de patrimoniu s-au îmbogățit serios în ultimii 12 ani, în condițiile în care lista obiectivelor de patrimoniu din 1992 a fost alcătuită după alte criterii decît cele actuale, „fără nici măcar o fotografie”, după cum au precizat cei de la Direcția Județeană pentru Cultură, fapt ce a condus la apariția a numeroase situații confuze. Această birocrație costisitoare pentru proprietari nu poate decît să-i facă pe aceștia să renunțe la eventualele demersuri pentru a-și declara, acolo unde este cazul, imobilul ca fiind o clădire de patrimoniu, lăsînd totul în spatele celor de la Patrimoniu Cultural. „Proprietarii nu prea se înghesuie să înceapă aceste demersuri din motive diferite. Mai mult, există clădiri al căror act de proprietate nu mai există, iar pentru ca o clădire să fie declarată monument de patrimoniu trebuie să aibă o valoare artistică, istorică sau arhitectonică, care să-l poată include pe această listă. Ori, pentru a declanșa acțiunea de clasificare, nouă ne trebuie date despre acel imobil, despre vechimea și valoarea lui, fără de care nu putem face nimic”, ni s-a mai spus de la Direcția de Cultură. Practic, așa cum au recunoscut cei de la Patrimoniu, tot acest proces de includere pe lista obiectivelor de patrimoniu este o chestie subiectivă, cu consecințe ce-ar putea da de gîndit proprietarului unui astfel de imobil. „Cei care dețin o clădire de patrimoniu nu plătesc impozit pentru ea și au dreptul la credite cu dobîndă mai mică. Însă un mare dezavantaj pentru ei este acela că orice intervenție care se face asupra clădirii trebuie să aibă avizul Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Bacău”, ne-a spus unul dintre specialiștii Direcției. În momentul de față, pe lista de obiective propuse a fi incluse pe lista obiectivelor de patrimoniu se află clădiri reprezentative pentru istoria acestei zone, precum biserica „Sfîntul Ion”, biserica „Sfîntul Nicolae”, Fabrica de Zahări din Sascut, Pavilionul Racoviță din Slănic Moldova, Biblioteca din Comănești, Gara din Ghimeș, Sinagoga din Buhuși și altele. (Constantin GHERASIM)
Biserica Sfîntul Ioan ar putea deveni monument de patrimoniu
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.