REPORTER ÎN PIAȚĂ Un „Panaceu Universal”

Amicul C.N., fost coleg de redacție, are și acum un adevărat cult pentru cătină. Cu mulți ani în urmă mă sfătuia, cînd mă auzea că mă cam doare cutare sau cutare „loc” intern: „Bea, domnule, un ceai de cătină…!” Sau: „Ia o linguriță de ulei de cătină…!” Tot auzindu-l și ascultîndu-i convingerea – „colega, află de la mine ce-ți spun: cătina e un adevărat panaceu universal!” – am „dat-o” pe cătină. Toamna – nu prea tîrziu – pașii m-au dus, împreună cu soția și copiii, în fostul parc Gherăiești – acum nu prea mai există acest loc binecuvîntat – unde tufele de cătină se răsfățau la soare. Înarmați cu foarfeci speciali, dar și cu răbdare și curaj, dam iama printre aceste „culturi” naturale, adunînd kilograme de bobițe portocalii, la care ne uitam ca la ceva absolut sfînt și din care preparam ulei sau beam ceaiuri… Într-un timp, cătina devenise o modă… De pildă, nu era ocazie cînd, aflîndu-mă în documentare la Stațiunea Pomicolă, inginerul Viorel Rați, directorul, să nu mă „omenească”, bucuros și amabil, ca de obicei, cu un ceai de cătină.

Și, de fiecare dată, același îndemn, aceeași convingere: „Beți, că e ceva deosebit… E sănătate curată, domnule…!” Acum, de cîte ori merg în piața cea mare a urbei, e imposibil să nu-mi amintesc de acei ani și de acele momente. Căci, iată, mulți dintre cei care vin să facă un ban aici, la tarabe, aduc la vînzare și pungi cu bobițe portocalii de cătină. Sînt pungi din acelea, din plastic, în care nu încape mai mult de o jumătate de kilogram, pe care acești oameni, sărmani în marea lor majoritate, o vînd la un preț modic pentru munca pe care o depun. Eu știu ce înseamnă această muncă, mai ales că „tufa” are niște țepi al naibii de activi și de dureroși!… Culmea e că oamenii aceștia vînd cătina, dar nu prea știu ce mare valoare are. Poate, dacă ar ști cît e de sănătoasă – mai ales ca ceaiuri – ar pretinde mai mulți bani. Dar nici lumea asta multă care vine la piață nu prea știe ce înseamnă aceste bobițe minuscule, delicate. Păcat!… Căci ele, aceste bobițe, care cresc pe niște crengi pline cu spini răuvoitori, sînt, vorba fostului meu coleg C.N., un adevărat „panaceu universal…” (Eugen VERMAN)