SIMPLE PĂRERI Echilibru precar

Epoca modernă din istoria României a înregistrat o continuă căutare de aliați pentru asigurarea securității locale și regionale.

Etapa contemporană din Istoaria lumii, sfîșiată de războaie locale și regionale, suprapuse intereselor orchestratorilor politici de globalizare, găsește România într-o perpetuă căutare a unei ideale umbrele militare de securitate.

Dezechilibrul politico-economico-militar survenit după destrămarea blocului socialist a mărit apetitul Jandarmului mondial. România s-a pliat după acesta, uitînd că se află geostrategic în Europa și chiar vrea să se integreze în această uniune de state.

De la Nicolae Titulescu încoace diplomația externă românească a fost una de conjunctură, depinzînd în toate cazurile de dreptul celui mai tare și nu de cel internațional consfințit prin tratate. De altfel, o butadă de epocă se referea la faptul că tratatele sînt încheiate pentru a fi încălcate. Prin Legea nr.22/1 martie 2004 România a aderat la Tratatul Atlanticului de Nord înființat în anul 1949.

La 3 martie a.c., aceleași Camere, reunite, ale Parlamentului României, prin Legea nr.24/2004 au ratificat Tratatul privind relațiile prietenești și de cooperare dintre România și Federația Rusă, semnat la Moscova la 4 iulie 2003 de către președintele Ion Iliescu, din partea României, și președintele Vladimir Putin, din partea Federației Ruse.

Încercarea României de a ține aproape de SUA este folositoare, dar nu și suficientă, pentru că înțelepciunea populară zice „dacă îți ia casa foc, primul care te ajută este vecinul, pînă vine fratele te alegi cu scrumul”, ori nu ne prea învecinăm cu nord-americanii.

Conflictul din Golf și atacarea Irakului fără o rezoluție a Organizației Națiunilor Unite s-au făcut cu încălcarea prevederilor art.1 din Tratatul N.A.T.O., care prevede fără echivoc: „părțile se angajează, în conformitate cu prevederile Cartei Organizației Națiunilor Unite, să soluționeze prin mijloace pașnice orice diferend internațional în care ar putea fi implicate, astfel încît să nu se aducă atingere păcii și securității internaționale, precum și justiției, și să se abțină în relațiile internaționale de la recurgerea la amenințarea cu forța sau la folosirea forței în orice mod incompatibil cu scopurile Organizației Națiunilor Unite”. Consiliul de Securitate al O.N.U. nu a aprobat o intervenție armată în Irak. Americanii și englezii au forțat motivația precum că Sadam ar construi arme de distrugere în masă.

Art.1 din Tratatul cu Federația Rusă prevede: „părțile contractante reafirmă inadmisibilitatea folosirii forței sau amenințarea cu forța împotriva integrității teritoriale sau independenței politice a oricărui stat sau în orice alt mod incompatibil cu scopurile și principiile O.N.U., precum și necesitatea soluționării tuturor problemelor internaționale prin mijloace pașnice”.

Așadar și Tratatul N.A.T.O. și Tratatul cu Federația Rusă exclud folosirea forței armate. În temeiul acestor prevederi cum va acționa România în cazul unei acțiuni armate a S.U.A. împotriva unor țări din așa-zisa Axă a răului? Pregătirea armată și bazele americane din România nu vor fi considerate acte de război? Dar războiul din Cecenia cum va fi tratat de diplomații celor două părți contractante?

Art.6 din Tratatul N.A.T.O. limitează raza de acțiune a forțelor armate ale Pactului la Europa , America de Nord, departamentele algeriene ale Franței, teritoriul Turciei sau pe insulele aflate sub jurisdicția oricăreia dintre părți din spațiul N.A.T.O. aflat la nord de Tropicul Racului – ceea ce înseamnă că războiul din Golf nu are nici o motivație teritorială.

Poziția Franței, Germaniei și Rusiei față de invadarea Irakului a însemnat o palmă pentru politica externă a României, chiar dacă președintele american a venit cîteva ore la București pentru a admira curcubeul și a merge „șold la șold” cu președintele român.

Făcătorii de politică externă de pe Dîmbovița nu ar trebui să uite că Franța a influențat pozitiv toate punctele de răscruce din Istoria României, iar germanii nu uită sincopele noastre militare din cele două conflagrații mondiale. Istoricii militari, și deci și consilierii președintelui și ai premierului, să nu uite că în urma înfrîngerii în lupta de la Stănilești pe Prut singurul ajutor al domnitorului Moldovei, Dimitrie Cantemir, a fost țarul rus Petru cel Mare unde, de altfel, domnitorul român și-a găsit scăparea pentru a nu cădea în mîinile turcilor.

Este adevărat că marele frate rus ne-a strîns de multe ori voinicește în brațe, pînă aproape de leșin, dar o parte din vină o poartă președintele american în scaun cu rotile și premierul englez, mare amator de trabuce, care ne-au vîndut.

Proverbul privind frăția cu dracul pentru trecerea punții nu ține în politica externă. (Hary CERNEȚ)