Sinaxar ortodox
Pomenirea Sfinților Mucenici Marcian și Martirie (sec. IV)
Cei doi Sfinți Mucenici au trăit pe vremea împăratului Constanțiu (337-361), care era adeptul ereziei lui Arie, și pornise o prigoană împotriva dreptcredincioșilor. Astfel, toți creștinii care mărturiseau că Hristos este Dumnezeu, Făcătorul lumii și nu o făptură, erau urîți, chinuiți și uciși.
La curtea lui Constanțiu erau doi dregători arieni, Eusebie și Filip, care aveau ochii ațintiți asupra creștinilor și supravegheau Biserica. Ei ai cauzat moartea Sfîntului Pavel Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului, pe care l-au trimis în Armenia, unde au îndemnat pe arieni să-l sugrume. Marcian și Martirie au fost ucenici ai acestui mare patriarh. Cel dintîi fusese citeț, iar cel de-al doilea, ipodiacon în biserica cea mare din Bizanț. Amîndoi erau notari, adică scriau toate învățăturile și faptele patriarhului lor. Erau oameni învățați, cunoscători ai Sfintei Evanghelii și aveau multă îndemînare în mîntuirea condeiului și a cuvîntului, propovăduind adevărata credință și apărînd-o de loviturile ereticilor.
După moartea patriarhului Pavel, arienii și-au îndreptat toată otrava asupra Sfinților Marcian și Martirie, pe care au încercat să-i momească cu felurite făgăduieli pentru a renunța la ortodoxie. Dar ei au ales să rabde ocara, necinstea și moartea pentru credință, decît să trăiască în rătăcire, să aibă bogăție, slavă și cinste. Văzînd că nu-i pot îndupleca, ereticii le-au tăiat capetele cu sabia. Trupurile lor au fost îngropate la una din porțile Constantinopolului. Mai tîrziu, Sfîntul Ioan Gură de Aur a înălțat o biserică în cinstea lor.
Sinaxar romano-catolic
Pomenirea Sfinților Crisant și Daria
Istoria sfîntului martir Crisant începe cu venirea la putere a împăratului roman Valerian, cînd nobilul Polemius a fost chemat de la Alexandria la Roma. El a venit împreună cu fiul său Crisant, un tînăr deosebit de înzestrat. Ajuns în capitala imperiului, el a contiunat cu pasiune să citească operele marilor filosofi. Într-o zi, Dumnezeu i-a răspuns dorinței sale după adevăr, dispunînd astfel lucrurile încît să ia cunoștință de Sfînta Evanghelie. Aflîndu-se într-o călătorie în afara Romei, a întîlnit un pustnic, de la care a cerut și a primit sfîntul Botez. La reîntoarcere, plin de mînie, tatăl a poruncit să fie aruncat în închisoare și să nu i se dea decît puțină mîncare. Metoda aleasă de părintele său nu a avut succes, și nici altele prin care tînărul a fost îmbiat cu fete frumoase pentru a cădea în păcat. Polemius a cerut ajutorul unei preotese a zeiței Minerva, Daria, pe care Crisant însă a convertit-o, prin înțelepciunea sa, la credința creștină, și pentru a da satisfacție tatălui său, s-a căsătorit cu ea. Viața fericită a celor doi, a tras mînia mai marilor cetății, care i-au supus la diferite chinuri. Deoarece încercările de a-i face să se întoarcă la cultul zeilor au rămas zadarnice, prefectul orașului a dat poruncă să fie îngropați de vii. În secolul al IX-lea, relicvele celor doi soți au fost transferate din Roma la Metz, în nordul Franței.
Duminică, 26 octombrie
Sinaxar ortodox și romano-catolic
Pomenirea Sfîntului Mucenic Dimitrie, izvorîtorul de mir
Sfîntul Mare Mucenic Dimtrie a trăit pe vremea împăraților Dioclețian și Maximian Galeriu și era fiul voievodului cetății Tesalonicului. A fost botezat în taină de părinții săi, de frica prigoanelor împotriva creștinilor pornite de cei doi împărați. De la o vîrstă fragedă, Dimitrie a cunoscut adevărul din cuvintele părinților săi. Cînd aceștia au murit, Dimitrie a rămas singurul moștenitor al averilor. Maximian, împăratul, auzind de moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la dînsul pe fiul acestuia și, cînd i-a cunoscut înțelepciunea, l-a făcut voievod în locul tatălui său. Mai tîrziu, cînd a aflat că Dimitrie este creștin, Maximian s-a mîniat foarte tare, și, întors biruitor după un conflict cu sciții, a poruncit ca în fiecare cetate să fie aduse jertfe idolilor. Atunci, împăratul a putut vedea cu proprii-i ochi să Dimitire este creștin și defaimă închinarea păgînă. Așa că, a poruncit să-l închidă pe voievod în temniță, pînă la încheierea jocurilor în cinstea venirii lui.
Unul din motivele de bucurie ale împăratului era că un luptător Lie,
vandal, îi omora pe toți cei care îi stăteau în cale. Un tînăr creștin,
Nestor, văzînd cum sînt omorîți nevinovații, îndeosebi creștinii, a
alergat la Dimitrie, pentru a-i da binecuvîntare de luptă. Iar Sfîntul l-
a încredințat că mărturisindu-l pe Hristos îl va birui pe vandal. Și
lucrurile s-au întîmplat întocmai. Maximian s-a întristat de moartea
lui Lie și cînd a auzit că Sfîntul Dimitrie este cel care l-a îndemnat
pe Nestor să se lupte cu vandal, a trimis ostași să-l străpungă cu
sulița pe Sfînt în temniță. Așa și-a dat sufletul în mîinile lui
Dumnezeu, marele Dimitrie. Moaștele lui au devenit făcătoare de
minuni și ajutor pentru cei bolnavi. Tot atunci, din porunca
împăratului s-a tăiat și capul Sfîntului Nestor. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns