Ștefan RADU
Cînd ceva se construiește pe o minciună, edificiul, în final, va ieși strîmb și instabil. În urmă cu un an, președintele SUA dădea ordinul de atac militar împotriva Irakului pe motiv că ar exista arme chimice și biologice care amenință pacea Occidentului. Nici pînă astăzi respectivele arme nu au fost identificate. Cu un cinism greu de înțeles, în raportul său, Bush jr. afirmă că războiul era necesar pentru a scăpa de Saddam. Familiile celor aproape o mie de soldați americani morți – culmea! – după declararea sfîrșitului războiului nu pot accepta o asemenea explicație. Valul de demonstrații pacifiste de la Washington și din California demonstrează fragilitatea explicațiilor oferite de administrația de la Casa Albă. Acum șase luni, analiștii care sugerau că întreaga acțiune din Orientul Mijlociu este un scenariu pus la punct pentru a oferi piață de desfacere companiilor americane producătoare de armament și pentru a distrage atenția de la criza majoră prin care trecea economia yankeilor erau catalogați drept antioccidentali și irealiști. Iată, însă, că tocmai Bush jr. vine să confirme interesele pur economice care au declanșat criza din Golf. El încearcă să-și răscumpere greșelile sugerîndu-le americanilor furioși că petrolul irakian este în siguranță și că va scoate SUA din necaz.
Să ne amintim că și multe dintre celelalte state care s-au alăturat Americii în campania anti-Saddam au făcut-o pentru a fi prezente la împărțirea prăzii. Încă din primele zile ale războiului, politicienii români explicau națiunii că vor exista mari cîștiguri economice prin participarea firmelor noastre la reconstrucția țării bombardate (precum Balcanii) de către aviația americană. În realitate, firme precum BIDEPA își trimit oamenii într-o zonă unde este periculos chiar și să strănuți pentru 800 de dolari pe lună. Mai puțin decît primesc vestiții „căpșunari” din Spania! Ieri, ministrul delegat Sîrbu recunoștea că România nu are legături în Orientul Mijlociu pe domeniul forței de muncă și că fiecare merge acolo pe propria-i răspundere.
Războiul din Irak este o afacere doar pentru cei care îl administrează din umbră, cei care împart felii din contractele majore și încasează adevăratul profit. Celor din Bulgaria, România, Rusia, Ucraina, Polonia sau Cehia le rămîn doar riscurile și munca brută. Românii încă mai cred în cîștigul pe termen lung: viitoarele baze americane din Dobrogea, investiții în domeniul petrolier, susținere internațională pentru integrarea în Uniunea Europeană… Deocamdată am intrat într-un joc liber acceptat care contabilizează morți și răniți pe un front instabil și scăpat de sub controlul Coaliției. Adevărul este că onoarea ne obligă să mergem pînă la capăt. Însă asta nu ne împiedică să vedem dacă nu cumva am greșit miza și să ne reorientăm strategiile. Minciunile oficiale nu fac decît să complice orizontul de așteptare al conaționalilor noștri, iar dezamăgirile se pot răzbuna. În Irak, dincolo de dictatura lui Saddam, de fanaticii islamiști, de sărăcie, se duce un crunt război al intereselor economice transnaționale, unde regulile moralei, ale respectului între adversari, ale protejării valorilor umane se cuantifică doar în petrodolari și în reconfigurarea zonelor de influență. Potul este imens și merită – cine știe? – să riscăm pentru a primi măcar cîteva firimituri din prada de război.
Lasă un răspuns