Starea nefirească, dezastruoasă, în care a ajuns România ar trebui să dea de gînd măcar acum, în al 12-lea ceas, în special președintelui Ion Iliescu, aflat, vrînd-nevrînd, foarte aproape de încheierea ultimului său mandat prezidențial. Iată de ce domnia-sa ar trebui să facă uz la maximum de poziția în stat pe care o deține pentru o ultimă încercare de a scoate țara din situația de mizerie, sărăcie, umilință și corupție generalizată, în care ne zbatem de atîta amar de vreme.
Așa cum foarte frumos se exprima președintele tuturor românilor într-o dezbatere televizată în urmă cu cîteva zile, „…toți cei care se ocupă de viețile românilor, începînd de la funcționarul public și pînă la guvernanți, parlamentari, prim-ministru și președinte, nu trebuie să uite nici un moment că menirea lor este de a se pune în slujba celor care i-au ales, a celor care și-au pus cu speranță destinele în mîinile lor, răspunzînd de finalitatea acțiunilor întreprinse”; și de care, ar spune oricare dintre noi, să nu le fie rușine atunci cînd li se adresează întrebări ori li se cere socoteală. Iată de ce cred că este momentul ca președintele să „apese pe accelerație”, ținînd temeinic de pîrghiile legii astfel încît să nu rămînă în conștiința multora dintre noi doar în ipostaza de urmaș al lui Ceaușescu, de continuator al unui socialism „cu față umană”. Ion Iliescu ar trebui să fie plin de mînie (dar nu proletară) față de modul în care este trunchiat adevărul, cum de cele mai multe ori asistăm la manipularea fără scrupule a adevărului de către cei care țin cu disperare de scaunul puterii și pentru care cei din treptele de mai de jos nu sînt decît niște umile insecte ce pot fi foarte ușor manipulate sau strivite.
Mulți dintre cei care se află la putere uită cu nonșalanță articolul 43 din Constituția României, care se referă la „nivelul de trai” și potrivit căruia „…statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure un nivel de trai decent”. Ne întrebăm: unde este decența, într-un stat al secolului XXI, acolo unde – potrivit unor statistici oficiale prezentate în media ultimelor zile, mulți dintre români trăiesc cu pensii sub 400 000 de lei, adică sub 13 dolari pe lună?! Acolo unde mai bine de jumătate dintre țărani sînt săraci (51 la sută), urmați de șomeri (39,3 la sută), cei care muncesc pe cont propriu (dar nu în agricultură – 35,6 la sută), elevii și studenții (24,6 la sută). Și toate astea în timp ce un Raport prezentat în luna martie 2004 de Comisia Națională Anti-Sărăcie ținea să demonstreze, cu grafice și cifre așa-zis concludente, că numărul românilor săraci s-a redus în ultimii trei ani, de cînd PSD guvernează (din nou) țara. Cum se explică, însă, că anul trecut sute de mii de români s-au debranșat de la sistemul centralizat de încălzire? Acesta este doar un singur exemplu de sărăcie lucie care face ca oamenii să nu-și mai poată permite o viață normală, necum decentă, așa cum de altfel prevede legea supremă a țării și de care se rușinează statisticile oficiale? De aici și pînă la manipularea adevărului nu mai este decît un pas.
Relevantă, din studiul în cauză, este concluzia din final, care ne spune că pragul de sărăcie-limită este situat la un cîștig de 1,75 milioane de lei, adică circa 53 de dolari pe lună, în timp ce pragul de sărăcie limită definit de Banca Mondială este echivalent cu un venit lunar de 3,8 milioane de lei, adică 120 de dolari, respectiv de aproape trei ori mai mult decît cel luat în calcul la București!
Se vorbește mai tot timpul de protecție socială, acordîndu-se ca la milogi cîteva mii de lei la pensii sau la salarii, dar nu a constatat nimeni o măsură radicală care să stopeze cursa nebunească a prețurilor la agentul termic pentru căldură sau la celelalte utilități devenite astfel servicii de lux (dar absolut indispensabile) pentru majoritatea dintre noi, dacă ar fi să ne luăm după tarife.
Privind ascensiunea în diferitele ierarhii, adevărul este că nu profesionalismul – așa cum deseori se invocă – este criteriul de bază pentru a fi angajat în sistem, ci împărtășirea acelorași „valori” cu ale liderilor – și bonitatea în calitate de contribuabil subteran pentru ierarhia în Parlament, în ministere, în direcții ministeriale, în instituții ce are costuri clare – ai pus banul unde și cui trebuie, ai intrat în sistem. Foarte multe cadre ale consiliilor județene, prefecturilor și primăriilor deturnează sume uriașe din finanțările europene sau ale Băncii Mondiale, prin oamenii proprii, marionete devotate puse în fruntea unor Fundații și a unor firme oculte dirijate astfel ca după licitații trucate banii să curgă șuvoi spre buzunarele proprii, dar și spre „ungerea sistemului” care le-a întins mîna; a funcționarilor foarte înalți care au facilitat demersul infracțional.
Deși presa abundă în prezentarea de cazuri de acest gen, adevărul este manipulat cu grijă spre exterior, adică acolo unde i se dau explicații menite să acopere ori să distragă atenția de la fără-de-legile comise. Și pentru a putea manipula adevărul în voie, „puterea de partid și de stat” a țării a reușit în mare parte să controleze mass-media, să supună o bună parte din membrii altor partide și să folosească justiția în scopuri politice.
După cum se poate observa chiar și cu ochiul liber, critica serioasă la adresa guvernului, a premierului, a parlamentarilor la ore de vîrf, de maximă audiență pe posturile de televiziune, a devenit imposibilă, mai ales în contextul vulnerabilității financiare a majorității posturilor, care au mari datorii la bugetul de stat, precum și a telefoanelor pe firul scurt date către editori pentru a împiedica apariția opozanților în jurnalele de știri și la diverse emisiuni. Astfel editorii înșiși sînt obligați să practice autocenzura.
După cum știm, principala sursă a corupției este politica, și nu în primul rînd cea economică; ea se manifestă mai cu seamă prin trafic de influență, culminînd cu migrarea politică a parlamentarilor și primarilor de la un partid la altul, iar justiția nu s-a ocupat în ultimii ani decît de peștișori, nicidecum de adevărații rechini care au secătuit economia națională.
Concluzia este una cît se poate de clară: atîta timp cît cheia de boltă a mentalităților românești este dată de mită, compromisuri și șantaje, nu trebuie să mai mire pe nimeni că adevărul poate fi ușor manipulabil. (Romulus Dan BUSNEA)
Lasă un răspuns