Drumurile noastre, toate!
Există destule voci care acuză Occidentul că ne neglijează față de fostele surori în ale comunismului. Unii se plîng că ne ocolesc marii investitori străini, care vizează mai mult Ungaria, Polonia, Cehia, iar alții nu sînt mulțumiți de numărul turiștilor străini care ne vizitează țara, la munte sau la mare.
Criticii de ocazie sau de profesie nu își văd propria ogradă, adică rețeaua de drumuri, fie ele asfaltate sau pe calea ferată.
Străinul care vine pentru afaceri ori în vacanță, vrea, trebuie să circule, și mijlocul cel mai folosit este automobilul; ori, de la autostrăzile lor la șvaițerul nostru de drumuri naționale, județene ori orășenești, diferența de calitate nu suportă discuții. Ei vin cu limuzine forte, nu folosesc gipane ca fermierii și ciocoimea post-revoluționară de la noi. Gropile din asfalt pe căile de acces din județ constituie un handicap major pentru orice șofer neinițiat în slalom pe șosele.
Cu mulți ani în urmă, Ioan Bogdan Băluță, fostul prim-secretar, îi făcea praf pe drumari pentru lucruri de nimic, ajungînd să le reproșeze că nu a văzut o porțiune de trotuar care să fie perfect plană. Auzi ce pretenții la comuniștii ăia, să nu rămînă un strop de ploaie pe trotuar! Unde mai pui că mașinile și tractoarele din mediul rural nu puteau ieși pe asfalt cu roțile murdare, existînd obligația ca toate drumurile cu ieșire la asfalt să fie pietruite cel puțin pe lungimea de 50 de metri!
Indiferent că circuli spre Onești sau Vaslui trebuie concentrare maximă la volan, pentru că pe ambele sensuri de mers te întîmpină șiragul de gropi în asfalt și dacă ai ghinionul să încerci o ocolire și din sens învers vine un altul ce încearcă aceeași manevră, ai mierlit-o, bineînțeles dacă nu riști să faci janta praf și explozia anvelopei. Ar mai fi și posibilitatea unei frînări sănătoase, să-ți trimiți ocupantul locului din dreapta cu capul în parbriz, iar cei de pe bancheta din spate să îți vină în spinare.
Municipiul nostru „european” este dotat cu gropi în asfalt la tot pasul. Excepție face traseul Sechelariului pînă la pista de karting și la domiciliu. Chiar în buricul tîrgului, în Pasajul Revoluției, imaginea este mai proastă ca spre Izvorul Berheciului. La fel numeroase alte străzi, cu aspect de tîrg sătesc bombardat de meteoriți. Edilul orașului mai este ajutat și de societățile de construcții și cele de apă-canal, care după repararea unei țevi ori lasă asfaltul spart, ori pun o basculantă cu pietriș, ori toarnă bitum ca o plombă ieșită mult față de cel existent, că dacă nu ești foarte atent te izbești cu capul în plafonieră.
De ceva timp, cum vine toamna se și începe asfaltarea acelorași două artere: Mărășești-Republicii și 9 Mai, să simtă concitadinii mirosul proaspăt de bitum. Nu știm de unde aduce materialul în cauză, de este nevoie de sume uriașe pentru înlocuirea anuală. Drumarul îl știm, dar nu îl spunem să nu-l supărăm pe dl primar. Rămîne supărarea celor mulți, băcăuani, dar și a străinilor, nu prea numeroși.
Nu discutăm despre italieni, că doar sînt verișorii noștri, de la hispanicul Traian. Ar trebui unele retușuri la proverbul cu „cîinele care moare de drum lung”. Dacă iese în strada perforată nu mai ai timp să-l ocolești și moare de drum prost. Dar pe străzi nu circulă numai cîini. Și totuși, concitadinii Sechelariului sînt moldoveni blajini, nici un posesor de autoturism care și-a făcut roata zob în „europenele” străzi nu l-a chemat pe bărbos în justiție. Dar mai este timp. (Jan NEGRU)
Lasă un răspuns