Toți elevii de liceu vor învăța două limbi străine

Redacția Ziarul de Bacău

Elevii din clasa a IX-a de liceu vor învăța obligatoriu, din anul școlar următor, două limbi moderne, vor face muzică, desen și informatică. Măsura este valabilă pentru toate unitățile din învățămîntul preuniversitar, indiferent de profilul sau nivelul claselor a IX-a. Disciplinele specifice profilului real (matematică, fizică, chimie și chiar biologie) vor pierde cîte o oră pe săptămînă din timpul alocat în acest an de învățămînt, iar limba latină va fi studiată numai de elevii de la profilul uman. Tot la uman, prima limbă modernă va avea alocată o oră în plus (trei ore, în loc de două). Disciplinele chimie și biologie vor pierde și ele cîte o oră, urmînd să fie studiate numai o dată pe săptămînă. În învățămîntul tehnologic apare obligatoriu studiul celei de-a doua limbi moderne și crește numărul de ore de specialitate. Școala de arte și meserii va avea discipline obligatorii două limbi moderne, tehnologia informației și comunicării. Toate aceste măsuri sînt prevăzute în noul plan-cadru, care mai prevede că, după doi ani, elevii din școlile de arte și meserii pot întrerupe pregătirea, obținînd o calificare primară. După încă un an, elevii primesc nivelul doi de calificare. Acesta le va permite să se transfere, după susținerea unor diferențe, la un liceu de profil, la sfîrșitul căruia pot dobîndi calificare de tehnicieni. (Costinela BREAHNĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.