Un poet vrea să fie primar la Comănești

Redacția Ziarul de Bacău

Invazia de ingineri care candidează la localele din acest an este cumva diminuată la Moinești, unde un poet candidează la postul de primar. Mihai Vâlvă este jurist de profesie și, de astăzi, este oficial poet. Avînd-o coautor pe Maria Ardeleanu, peremistul Vâlvă își lansează azi primul volum de versuri, „Stea dublă”, ce conține 39 de poezii. „Scriu poezii încă din timpul liceului, iar cele din acest volum sînt de dragoste. Tematica abordată în lirica mea este aceea a sentimentului de iubire, în toată complexitatea cuvîntului. Paginile cărții doresc să fie nu numai o punte de legătură între mine și cititor, dar și un moment de profundă reflecție”, ne-a destăinuit poetul-politician. Momentul va fi întregit de un recital de poezie din versurile volumului și de un program de muzică medievală, în ambele cazuri protagoniști fiind membri ai clubului elevilor din localitate. Cartea a apărut la editura Itinerar, iar coperta și grafica sînt realizate de eleva de liceu Ana Maria Achiriloaie. Lansarea cărții va avea loc, de la ora 12.00, la Muzeul de Etnografie și Artă Comănești, din incinta Palatului Ghica. (Florin POPESCU, Mihai

VIERIU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.