• tot mai mulți băcăuani își îneacă grijile în băutură • la serviciul de Urgențe al Spitalului Județean se prezintă zilnic zeci de persoane în stare de ebrietate sau dependente de alcool • dacă pînă nu demult băutura era apanajul bărbaților, acum și femeile i-au ajuns din urmă • în județul nostru nu există un club al alcoolicilor anonimi • beția cronică se răsplătește cu pensie de invaliditate
Cazurile de persoane care ajung în stare de ebrietate în Spitalul Județean este în creștere. Zi de zi, la fiecare gardă, medicii se confruntă cu zeci de persoane care au nevoie de asistență medicală din cauza băuturi. „60% din pacienții care se adresează Serviciului de Urgențe au maladii secundare cauzate de consumul cronic de alcool. Ei suferă de pancreatite, ulcer gastric, tulburări în mișcare. Grav este că majoritatea celor care ajung în stare de ebrietate sînt agresivi, atît verbal, cît și fizic. Sar la bătaie și de multe ori sîntem nevoiți să cerem ajutorul agenților de pază și protecție”, ne-a declarat medicul Liliana Petrescu. Pentru medici, bolnavii beți sînt cei mai dificili pacienți. În primul rînd, aceștia sînt agresivi, apoi medicii nu pot afla detalii despre ce s-a întîmplat, despre durerile pe care le are pacientul. Dar cel mai periculos este faptul că sub masca etilismului se pot scunde diferite traumatisme craniene, hematoame, care nedepistate de medici în timp pot duce la decesul bolnavului. Medicii de la urgențe mai spun că alcoolul este consumat și de cei care încearcă să își pună capăt vieții. Înainte de a face acest gest, oamenii au nevoie de curaj și atunci recurg la băutură pentru a-și duce la bun sfîrșit gestul sinucigaș. „Mai bine de 30% din intoxicațiile voluntare care ajung la Urgențe sînt combinații de alcool cu medicamente, detergenți, insecticide, sodă caustică sau alte substanțe”, mai spune Liliana Petrescu.
O treime din bolnavii internați la Psihiatrie au probleme cu băutura
Cazurile foarte grave, de persoane dependente de alcool, sînt preluate de medicii psihiatri. Pacienții sînt internați în secția de Psihiatrie a spitalului băcăuan, unde sînt supuși unui program de recuperare adecvat. „O treime din pacienții internați în secție sînt pe caz de alcoolism. Aceștia sînt bolnavi foarte grav, cu psihoze, crize comițiale și stare fizică foarte alterată. Consumul de alcool degradează ficatul, inima și alte organe, și de aceea mulți dintre cei internați sînt la un pas de moarte”, ne-a declarat Camelia Hriban, medic psihiatru. Medicii specialiști mai spun că, dacă pînă nu de mult, băutura era apanajul bărbaților, acum și femeile consumă cot la cot cu aceștia alcool. Îngrijorător este și faptul că alcoolul este consumat de tineri, chiar de la vîrste foarte fragede. „Față de anii trecuți, putem spune că a crescut frecvența complicațiilor grave. Mai mult de jumătate din pacienți fac crize comițiale, pe un fond toxic”, mai spune medicul Hriban. În prezent, în secția de Psihiatrie, dintre cei 80 de pacienți internați, 20 au ajuns aici din cauza băuturii. 15 dintre aceștia sînt în stare foarte gravă, cu risc vital.
În județul nostru nu există un club al alcoolicilor anonimi. Cel mai apropiat este la Piatra Neamț. „Am încercat de nenumărate ori să înființăm și în Bacău un astfel de club, dar fără nici un rezultat, pentru că nimeni nu a vrut să participe”, ne-a spus și Carmen Covrig, medic psihiatru.
Etilismul cronic aduce și venituri
Persoanele care consumă alcool foarte mult și acesta le afectează capacitatea de muncă pot obține pensie de invaliditate. Etilismul cronic sau, mai pe înțelesul tuturor, beția ajunsă în ultimele ei faze, a fost inclusă în categoria bolilor psihice, conform clasificărilor internaționale. Ca urmare a acestei încadrări, persoanele bolnave de patima beției pot beneficia de pensie pe caz de boală. „De pensie de invaliditate, provocată de etilism, pot beneficia numai persoanele a căror capacitate de muncă este afectată de această boală. Pînă la apariția noilor reglementări, consumul cronic de alcool era încadrat alături de alte boli, dar acum este boală psihică în sine. Este uluitor de frecventă această boală, printre persoanele care solicită pensionarea pe acest motiv”, ne-a declarat medicul Raluca Păun, șef Serviciu de Expertiză Medicală din cadrul Casei Județene de Pensii Bacău. În județul nostru, peste 300 de persoane realizează venituri din pensia de invaliditate acordată ca urmare a consumului cronic de alcool. Numărul suferinzilor de dependență de alcool este mult mai mare. „Numeroase persoane au obținut pensia de boală datorită afecțiunilor majore provocate de etlism ca factor secundar invalidant. Nici unul dintre cei care se prezintă la noi nu își recunoaște afecțiunea și chiar dacă au venit amețiți la comisie, au fost pașnici”, ne-a mai spus Raluca Păun. Expresii ca „mai beau și eu din cînd în cînd”, „beau ca tot omul”, „cîte un păhărel pe zi”, au devenit deja clasice în repertoriul dependenților de alcool. Printre cei care consumă alcool frecvent se regăsesc persoane decăzute, la limita existenței umane, precum și oameni cu studii medii și calificări în anumite meserii. Ștacheta merge chiar mai departe, pînă la ingineri, profesori și juriști. Pentru ei, alcoolul are același efect ca drogul. Alcoolul atacă în primul rînd simțul etico-moral și în cel mai scurt timp, băutorii ajung la limita umanului. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns