Potrivit unor studii de dată recentă ale Băncii Mondiale, peste 51 la sută dintre români consideră corupția ca fiind una dintre principalele cauze ale scăderii dramatice a nivelului de trai. Respectiv, cei săraci devin și mai săraci, în timp ce bogații devin și mai bogați!
Alte categorii de români consideră că fenomenul corupției atentează la siguranța statului, determină declinul moral al societății și îndepărtează investitorii străini în încercarea lor de a introduce, sub formă de investiții, capital în România.
Șpaga este componenta de bază, fundamentul corupției generalizate la scară națională. Aceleași studii relevă faptul că în țara noastră persoanele cu venituri mici alocă 11 la sută din venituri pentru mită și diverse atenții, în timp ce clasa medie alocă doar 5 la sută, iar cei cu venituri mari doar 2 la sută. Anual, cele 6 milioane de pensionari și cele 4,3 milioane de salariați plătesc aproximativ 30.000 de miliarde de lei ca șpagă.
La stabilirea cauzelor corupției părerile sînt împărțite. Unii dau vina pe salariile și pensiile mici; alții – pe lăcomia omenească, iar ceilalți consideră că fenomenul corupției are o veche tradiție, care germinează în relațiile dintre stat și cetățenii săi, mai bine zis între funcționarii statului și cetățerni. Există și aici un adevăr: anume, că pînă la începutul anilor ’80 acest flagel s-a manifestat destul de timid, neasimilînd în nici un fel bacșișul sau atențiile pe care le pretindeau ori le primeau frizerii sau chelnerii ori instalatorii, cu corupția. Acestea erau, mai degrabă, reminiscențe ale unor obiceiuri orientale de a pretinde, sau ale unei pretenții nobile, de iz occidental, de a spune „păstrează restul”. Fenomene, de altfel, nesemnificative, care nu atingeau nivelul elitei societății românești.
După începutul anilor ’80, cînd se declanșează criza sistemului în România, corupția ocupă un fotoliu în primul rînd. Ceaușescu se apucă și golește brusc piața românească de produsele de strictă necesitate, fie ele alimentare sau industriale și nu mai are grijă nici de elita conducătoare a partidului și statului pentru a o scoate din sfera corupției. Cerînd un sacrificiu mult prea mare poporului său, el a crezut că activiștii săi se vor afla în primele rînduri pentru transpunerea în practică a sacrificiului cerut de partid pentru o cauză nobilă. Așa a crezut și la revoluție. Dublă eroare! Lipsa de pe piață a produselor de strictă necesitate este prima cauză care conduce la instalarea corupției, ca și la creșterea nemulțumirilor generatoare de revoluție. Într-o economie excesiv de centralizată, ca cea din România anilor ’80, totul se planifica și se repartiza prin acele balanțe materiale, inclusiv măturile și scobitorile. Prin vînzarea la export a tuturor produselor care se cereau la intern nu se mai asigura necesarul economiei autohtone. Și atunci, funcționarul din centrala industrială și minister, care se ocupa de repartizarea prin balanță a anumitor produse, începea tîrguiala cu conducerile întreprinderilor care aveau neapărată nevoie de aceste produse pentru a-și realiza planurile de producție aberante și pentru a-și putea salariza oamenii. În cazul în care aceste conduceri nu realizau respectivele deziderate și corupția evolua. Cine avea de pierdut? Cine suporta consecințele? Economia; oamenii. Se aprecia, la vremea respectivă, că din unitățile cu specific agricol sau alimentar peste 20 la sută din producția care se realiza se fura ori se distribuia sub forma unor „atenții”.
Așadar, fenomenul nu este de ieri – de azi. Este mult mai vechi și la fel de adînc. România a devenit cea mai coruptă dintre țările membre sau candidate ale Uniunii Europene. In funcție de nivelul veniturilor, dar indiferent de zonele țării, șpăgile se dau cu nemiluita în domenii precum sănătatea, administrația locală, poliție, învățămînt etc. Diferă doar mărimea lor. Din păcate, șpăgile au o influență directă și nefastă asupra nivelului de trai, dar sînt deosebit de atractive în ce-i privește pe cei care profită de ele. Cazurile „de actualitate” ale unor baroni psd-iști precum Mischie ori Bebe Ivanovici, dar și ale altora, de-un exemplu Corneliu Iacobov, reprezintă tot atîta nominalizări în ce privește lista profitorilor. Cum de sînt posibile astfel de fenomene? În primul rînd, datorită gravelor lacune ale unor legi, dar și proliferării așa-ziselor favoruri în ce privește acordarea de licențe, scutiri, ștergeri de datorii, acelor embargouri impuse la anumite produse destinate exportului-importului, de lipsa concurenței într-un domeniu sau altul, de marile avantaje pe care le oferă anumite posturi care au la bază clientelismul politic. Sub pretextul respectării anumitor legi și norme impuse de societate, profitorii impun propriile interese favorizate de chipul hidos al șpăgii, sau al mitei – dacă termenul vi se pare mai elegant. (Romulus Dan BUSNEA)
Lasă un răspuns