• 584 de candidați vizează la aceste alegeri cele 37 de posturi de consilieri județeni • un octogenar și-a depus și el candidatura • 18 partide au depus liste de candidați, dintre care doar 13 formațiuni s-au prezentat cu liste complete
Biroul Electoral Județean (BEJ) a înregistrat pînă la miezul nopții de sîmbătă 584 de candidaturi pentru cele 37 de posturi ale Consiliului Județean. Asta înseamnă că, în limbajul examenelor de altădată, concurența este de aproape 14 pe-un loc. Din listele de candidați depuse la BEJ, reiese că printre cei mai în vîrstă candidați se află octogenarul Nicolae Păduraru, născut de 8 martie 1924. El candidează din partea Partidului Pentru Patrie, alături de septuagenarul Vasile Abulzgezei, născut în 1929.
Cel mai tînăr candidat este Florin Dura, un student din Sascut, născut pe 7 aprilie 1981, prezent pe listele Partidei Romilor.
Judecătorul Costică Pavel, președintele BEJ Bacău, ne-a informat ieri, după expirarea termenului limită pentru depunerea candidaturilor, că au depus liste complete 13 formațiuni politice: Partidul Național Liberal (PNL), Partidul Democrat (PD), Partidul Social Democrat (PSD), Partidul Umanist din România (PUR), Partidul Unității Naționale a Românilor (PUNR), Acțiunea Populară (AP), Partidul Forța Democrată (PFD), Partidul Noua Generație (PNG), Partidul Socialist Român (PSR), Partida Romilor Social Democrată (PRSD), Partidul Ecologist Român (PER), Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD) și Partidul Muncitoresc Român (PMR).
Liste incomplete au depus Uniunea Democratică a Maghiarilor din România (UDMR), Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR), Uniunea Armenilor din România (UAR), Partidul Pentru Patrie (PPP), Uniunea pentru Reconstrucția României (URR).
Președintele Costică Pavel ne-a informat că unele partide au lăsat pe ultimul moment înscrierea candidaților. Partidul Socialist din România, de exemplu, a fost ultima formațiune care s-a prezentat cu liste la BEJ, aproape de ora 22.00, în condițiile în care Biroul a tras obloanele la miezul nopții.
Primii zece candidați propuși de partide pentru Consiliul Județean
• Partidul Național Liberal: Valeriu Gheorghe, Constantin Șoșu, Ioan Chiriac, Ioan Silviu Lefter, Valerian Vreme, Corneliu Procope, Viorel Miron, Ion Rotaru, Claudiu Octavian Șerban, Mircea Jugănaru;
• Partidul Democrat: Vasile Nistor, Constantin Avram, Constantin Drăgănuță, Silviu Bondor, Neculai Olaru, Gheorghe Pricopie, Gheorghe Apostu, Liviu Miroșeanu, Mihai Banu, Mihaela Stan;
• Partidul Umanist din România: Romeo Stavarache, Ionel Palar, Petru Istoc, Petru Enășoaie, Silvestru Dogaru, Ion Lache, Petru Mihăilă, Daniela Biri, Ion Chirloi, Cristian Axinte;
• Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat: Vasile Pavel, Dumitru Corniță, Lăcrămioara Istrati, Constantin Popa, Victor Anghel, Alexandru Ghigea, Marian Bunghez, Alexandru Băicoianu, Marius Ursache, Florin Cimpu;
• Partida Romilor Social Democrate: Paustin Bălan, Dorel Tănase, Lucian Ionescu, Florin Motan, Ioan Lupu, Mitică Pricopie, Costică Ghimici, Bebe Dumitru, Ramona Tănase, Ion Cazimir;
• Partidul Ecologist Român: Vasile Grecu, Iulian Olteanu-Ursache, Dumitru Dram, Ciprian Zaharia, Adrian Matei, Mircea Popa, Dan Moisă, Costică Șetraru, Gabriela Viscreanu, Florin Nicola;
• Partidul Socialist Român: Ioan Hagy, Maria Merisanu, Vionică Zota, Ionuț Cerguță, Adonis Dominte, Liviu Țaga, Remus Chirilă, Mihăiță Postolache, Carmen Nechifor;
• Partidul Unității Naționale a Românilor: Corneliu Balan, Rodica Florea, Mihaela Cibotariu, Gheorghe Iordache, Sorin Tiliță, Victorin Pleșca, Dănilă Culiță, Ion Herciu, Gheorghe Neagu, Emil Macarie;
• Partidul Social Democrat: Dumitru Sechelariu, Dragoș Benea, Elena Șova Gățu, Cristian Vintilă, Oana Chelaru, Dumitru Bontaș, Nicolai Ciocan, Petru Andronache, Ion Marian, Ghiorghe Huluță;
• Partidul România Mare: Angela Bogea, Victor Mitocaru, Claudia Codruța Arvinte, Valeriu Uricaru, Doina Rotaru, Teodor Stanciu, Neculaie Ionescu, Teodor Roșca, Cornelia Alina Scântee;
• Uniunea pentru Reconstrucția României: Claudiu Lungu, Petre Drăgoi, Ana-Maria Popovici, Romeo Baciu, Maria Magdalena Carabulă, Liviu Rusu, Lucian Vasile Anton, Daniel Druțu, Livia Crețu, Irinel Boacă;
• Partidul Forța Democrată din România: Ion Lupu, Radu Ghiciușcă, Mircea Petrescu;
• Acțiunea Populară: Sergiu Lăcătușu, Ion Juverdeanu, Liliana Crăciun;
• Partidul Noua Generație: Costin Vereș, Marius Cașiș, Marcel Bostan, Gheorghe Păduraru, Raluca Năstase, Mariana Ploponeanu, Ramona Pușcașu, Andrei Nistor, Mihaela Stamate;
• Uniunea Democratică a Maghiarilor din România: Pavel Benchea;
• Uniunea Armenilor din România: Vasile Agop;
• Partidul Pentru Patrie: Nicolae Păduraru, Vasile Abulzgesei;
• Forumul Democratic al Germanilor din România: Cristian Weisman
Cum a fost acum patru ani
Alegerile locale de data trecută, din 2000, au confirmat sondajele de opinie de la vremea respectivă, care creditau Stînga cu majoritatea voturilor. După alegerile locale de acum patru ani, Direcția Județeană de Statistică a realizat și publicat o analiză a rezultatelor alegerilor. Edificatoare pentru ponderea pe eșichierul politic sînt alegerile pentru posturile de consilier județean. Conform analizei, cu 54,95% prezență la vot, județul Bacău s-a situat peste media țării, de 46,93%. Cea mai mică prezență la vot s-a înregistrat în comuna Nicolae Bălcescu (45,12%), iar cea mai mare, în orașul Slănic Moldova (73,33%).
La alegerile din iunie 1996, PDSR a adunat cele mai multe voturi, cu o pondere de 22,1%. În 2000, social-democrații băcăuani își păstrează locul, avînd în schimb o pondere de 41,65%. Înainte de alegerile din 2000, acest partid înglobase și Partidul Național al Automobiliștilor (care deținea 1,3% din voturi). Ca număr de consilieri, dacă în 1996 au fost aleși 10 consilieri județeni de la PDSR și plus unul de la PNA, în 2000 au fost validați 19 consilieri județeni ai PDSR (^8 mandate, reprezentînd o creștere cu 72,7%).
Conform analizei statisticienilor băcăuani, la alegerile din 2 iunie 1996, Uniunea Social Democrată PD(FSN)-PSDR se situa pe locul 3, cu o pondere de 12,3% din total voturi valabil exprimate pe județ. Din aceasta s-au desprins două partide distincte: PD și PSDR. Dacă în urma alegerilor din 1996 au existat șase consilieri judeteni, în 2000 s-au obținut 5 mandate pentru PD și 2 pentru PSDR, global cîștigîndu-se practic încă un mandat. Distinct, PD se clasa pe locul 2, localele din 2000, cu o pondere de 10,24% din totalul voturilor valabil exprimate și cu 5 mandate, în timp ce PSDR se clasa pe locul 8, cu o pondere de 2,63% și cu 2 mandate de consilieri județeni.
Pe locul al treilea la alegerile din 2000 s-a clasat Alianța pentru România, cu o pondere de 6,2% și cu 4 mandate de consilieri județeni. Acest partid s-a înființat după 1996, deci comparație cu alegerile de atunci nu se poate face.
Dacă în iunie 1996, CDR era pe locul 2 cu 16,7% din totalul voturilor valabil exprimate, la alegerile din 2000, CDR cade pe locul 6, cu o pondere de 4,29% în total voturi.
Distinct, PNL se clasează pe locul 4 cu o pondere de 5,42% din voturi și cu un număr de 3 mandate de consilieri județeni, iar CDR pe locul 6, cu o pondere de 4,29% și cu 3 mandate cîștigate.
PRM, clasat pe locul 4 în iunie 1996 și pe locul 5 în iunie 2000, crește ca pondere în voturi valabil exprimate de la 5,15% la
5,27%, avînd cu 6,7% mai multe voturi (^964 voturi) și cu un consilier mai mult (3 mandate în total).
Între timp, configurația politică s-a schimbat prin fuziuni sau prin dezertările unor aleși de la un partid la altul sau apelînd la independență. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns