Părintele Eugen Budău face videoclipuri

Redacția Ziarul de Bacău

Preotul catolic de la biserica „Sfînta Cruce” din Bacău are o mare pasiune care este specifică preoților, aceea de a asculta muzică. Nimic nu este neobișniut pînă aici, numai că părintele Eugen chiar își pune în practică această pasiune, prin înregistrările pe care le face. Din anul 2000, cînd au fost efectuate primele înregistrări, au fost scoase șase casete cu muzică religioasă și ușoară. Nu puțini sînt aceia care ascultă cîntecele preotului pentru că sînt de o încărcătură sufletească profundă și plăcute auzului. „Doresc să fie ceva frumos pentru credincioșii mei. Noi am mai realizat și două videoclipuri: de Crăciun, în 2003, și acum, de Paști. Mesajele sînt de bucurie și pace, specifice sărbătorilor respective”, ne-a spus părintele Eugen. Videoclipul de Crăciun se numește „S-a născut Isus Cristos” și a fost realizat cu un grup de copii din Bacău, iar cel de Paști se numește „Să cînte azi întreg poporul”, și s-a realizat cu un grup de tineri de la parohia „Sfînta Cruce”. Și pentru ca ele să fie vizionate de cît mai multă lume, au fost transmise pe TVR 2. Și pentru că pasiunea este puternică, părintele lucrează la un nou videoclip. „Este un cîntec la Maica Domnului și se numește «O roză-ntre îngeri». Sper să iasă prin luna august și să o dăm credincioșlor tot prin TVR 2”, ne-a mai spus parohul din Bacău. Preotul Eugen Budău are în proiect și cea de-a șaptea casetă, tot cîntece la Maica Domnului, și se numește „Stea fără apus”. (Marius CIURARU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.