• de cealalată parte se află procurorul Camelia Elisei, purtător de cuvînt la Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Bacău, care visează doar colorat
Avocatul Aurelian Ionescu, decanul Baroului de avocați Bacău, a stat multă vreme pe gînduri după ce-a aflat care-i subiectul pe care dorim să-l abordăm. Ne-a privit uimit, realizînd de fapt că, pînă acum, nu s-a gîndit la acest aspect. „Uite, dom’le, că nu i-am dat importanță. Chiar nu știu dacă visele mele sînt colorate sau alb-negru, deși am mai auzit discuții pe tema asta. Curios este că niciodată pînă acum nu mi-am pus întrebarea în ce categorie mă încadrez eu. Trebuie să mă gîndesc un pic”, ne-a spus avocatul, pe gînduri. Ușor agasat că nu-și mai amintește ce-a visat ultima dată, Ionescu își dă pînă la urmă cu presupusul, pentru ca în final să ne dea un răspuns cît mai aproape de certitudine. „Cred că visez alb-negru. Adică, mai mult ca sigur, pentru că ultima dată am visat că particip la războiul din Irak și nu-mi amintesc nimic colorat din visul pe care l-am avut”, a precizat decanul baroului.
La polul opus se află, fără îndoială, procurorul Camelia Elisei, purtătorul de cuvînt al Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Bacău. Ea nu stă să se gîndească foarte mult și nici nu pare surpinsă de întrebare. Zglobie ca o veveriță, femeia spune că visează doar colorat. „Eu sînt un om optimist și probabil contează și acest aspect atunci cînd se decide în subconștient dacă visăm colorat sau alb-negru. În visele mele, florile sînt parcă mai colorate chiar decît în realitate, iar zăpada este atît de albă și pufoasă, că parcă o simt și acum”, povestește Camelia Elisei. Ea susține că după ce visează se trezește întotdeauna reconfortată și relaxată. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns