Partidul Social Democrat a profitat de marea Sărbătoare a Înălțării, cînd sătenii nu muncesc, și a descins în forță, ieri, la Cleja, pentru a-l orienta pe linia de plutire a alegerilor pe candidatul local la Primărie, actualul primar Ion Joca. În jurul orei 12.00, unii dintre cei care ieșeau de la biserică, de la slujbă, au traversat strada și au intrat în Casa Tineterului „Pișta Leon”, aparținînd de parohia Cleja, unde a avut loc evenimentul. În general, cei care au participat la întrunirea electorală au fost oameni în vîrstă, în timp ce tinerii, grupuri-grupuri, s-au scurs pe ulițe spre locuri mai însorite, pentru a nu-și irosi timpul liber. Bătrînii au fost atrași în special de Ansamblul folcloric „Busuiocul”, care s-a străduit să fie în formă maximă și să destindă figurile localnicilor, mai ales că a fost de față chiar directorul ansamblului, Petrică Vlase, tatăl subprefectului Gabriel Vlase. În acordurile instrumentelor populare, în sală și-au făcut intrarea Elena Șova, director al Direcției Sociale din Primăria Bacău, Doinița Huțu, inspector în Primăria Bacău, Constantin Bunea, Dorian Pocovnicu, Adrian Solomon, primarul de Faraoani, și Dragoș Benea, viceprimarul de Bacău.
De remarcat că viceprimarul Benea a sosit la Cleja, evident în scopuri electorale, cu Mercedesul BC-02-CLB, care aparține Consiliului Local Bacău, mașină cumpărată și întreținută din taxele încasate de la toți băcăuanii. Mașina, care în mod normal nu ar avea ce căuta în afara orașului Bacău, este folosită în mod curent de viceprimar și are ca scop teoretic deservirea intereselor edilitare ale băcăuanilor, indiferent de simpatiile lor politice. Nu mai punem la socoteală că viceprimarul făcea campanie electorală în timpul programului de lucru. Și, dacă șeful dă exemplu, de ce nu l-ar fi urmat și Elena Șova sau Doinița Huțu, salariate ale Primăriei Bacău, aflate și ele în campanie electorală PSD, tot în timpul programului plătit din banii băcăuanilor.
Prezentarea manifestării a fost făcută cu entuziasm de o învățătoare, despre care unii săteni spun că s-a apropiat mai mult de politică decît de școală în ultima vreme. Ea i-a anunțat pe oaspeți ca fiind deja membri ai viitorului Consiliu Județean, instituție pe care a denumit-o nonșalant „Consiliul Județean PSD Bacău”, fără să știe, probabil, că instituția Consiliului Județean este un soi de parlament al județului, care include, prin prisma democrației, reprezentanți ai mai multor partide, și nu doar ai PSD.
Cuvîntul viceprimarului de Bacău a fost relativ scurt, „pentru ca lumea să plece acasă, să sărbătorească Înălțarea”, după care s-a aflat la microfon primarul și candidatul Ion Joca. După ce a citit de pe hîrtie ce emoții îl copleșesc, el a înșirat realizările, finalizate cu mulțumiri: „Mulțumim, domnule Sergiu Sechelariu, să vă dea Dumnezeu sănătate și putere”, referindu-se la contribuția secretarului de stat la realizarea stației de alimentare cu gaz metan a comunei, inaugurată acum o săptămînă, taman în campanie electorală.
Cît despre echipa pe care și-a ales-o pentru a conduce Primăria, primarul Ion Joca a spus: „Vă prezint echipa: Ion Joca, actualul primar”, după care a continuat cu alte nume. Altfel spus, primarul s-a propus singur în echipa sa, și chiar pe prima poziție. Joca a enunțat apoi proiectele sale pentru mandatul următor, care dacă vor fi realizate, comuna Cleja ar putea deveni al nouălea oraș pe harta județului: apă curentă, centru de zi, spital, cantină socială, salvare, asfaltare, centru de documentare și informare, centru de salubrizare, extindere intravilan, extinderea rețelei de alimentare cu gaze. Toate acestea, după ce primarul și-a enunțat mai înainte și sloganul, de genul „fără promisiuni, dar cu fapte”.
Probabil că tocmai povîrnișurile din discursul său au iscat un cor din ce în ce mai suținut de proteste, sub formă de icnete și scîncete, ale mulțimii de bebeluși cărați în brațele bunicelor sau mamelor prezente în sală. Pe acest fond sonor infantil, urmat la scurt timp de acordurile rapsozilor de la „Busuiocul”, lumea bună a Bacăului a dispărut în jeep-uri, spre o destinație culinară, iar bătrînii au rămas la Casa Tineretului, să asculte muzică populară, că tot era sărbătoare. (Ovidiu PAULIUC)
Lasă un răspuns