Dacă la războaie Ștefan era „meșter mare”, și în dragoste putem să spunem același lucru. Că el a iubit femeile este un lucru cert. Dar ele? Prima sa dragoste are loc departe de casă, în Țara Românească. După unele surse, Ștefan a văzut lumina zilei, probabil, între 1430-1435. După asasinarea tatălui său pribegește în Țara Românească și Ardeal. Trecuse, cu siguranță, de 20 de ani cînd, la Brăila, o cunoaște pe Călțuna. El nu prea înalt, cu plete blonde, fiu de domn. Ea, cu soț legiuit. Se pare că a fost o dragoste în toată puterea cuvîntului. Cît a durat, nu știm. Știm, însă, că Ștefan a devenit… tată. „Fructul acestei legături, cum scrie Aureliu Sacerdoțeanu, a fost fiul Mircea”. Ajuns domn, Ștefan îl va lua pe lîngă el. La 15 martie 1481 îl vrea ca domn în Țara Românească. Se apucă și scrie în acest sens brăilenilor: „Io Ștefan Voievod, cu mila lui Dumnezeu domn a toată Țara Moldovei, scriem domnia mea la toți boierii, și mari și mici, și la toți județii, și la toți sărmanii, de la mic la mare, din tot ținutul așa să vă fie știre că am luat domnia mea lîngă mine pe (…) feciorul domniei mele Mircea voievod și nu-l voi lăsa de la mine, și voi stărui pentru binele lui ca și pentru al meu, însumi cu capul meu și cu boierii mei și cu toată țara, pînă ce va fi în baștina sa, Țara Românească, care-i este dreaptă baștină, cum și Dumnezeu știe și cunoașteți și voi (…). Scris în Tîrgul de Jos (Roman), martie, 15”. După cum ați văzut, Ștefan își iubea cu adevărat fiul, chiar și cu prețul „capului”. Dar scrisoarea lui Ștefan nu i-a impresionat pe brăileni. Răspunsul lor pare și pentru vremea aceea incredibil. Iată-l: „De la toți boierii brăileni, și de la toți cnejii, și de la toți românii, îți scriem ție, Ștefan Voievod, domn moldovenesc. Este în tine omenie, ai tu minte, ai tu creieri, de-ți strici cerneala și hîrtia pentru un copil de femeie stricată, fiul Călțunei, și zici că-ți este fecior? De-ți este fecior și vrei să-i faci bine, orînduiește deci să fie după moartea ta domn în locul tău, și pe mă-sa ia-o ș-o ține să-ți fie doamnă, că au ținut-o în țara noastră toți pescarii Brăilei, ci tu ține-o să-ți fie doamnă. Și învață în țara ta cum să te slujească, iar pe noi să ne lași în pace, că de-ți cauți dușman, îl vei găsi. Și așa să știi, de nu ne lași, că toți pe capete vom veni asupra ta și vom sta pe lîngă domnul nostru Basarab Voievod, pînă ce vom pierde capetele!”
Vă închipuiți ce ochi a făcut Ștefan cînd i s-a citit epistola brăilenilor. Nu-i va uita pentru cele scrise! Dar timpul a trecut. Ștefan este domn de mai mulți ani. Se îndrăgostește din nou. De data aceasta de Marușca. A fost soție legitimă a lui Ștefan? „E greu de spus, scria A.Sacerdoțeanu, dacă a fost legitimă sau nu și în ce timp”. Unii presupun că era doar țiitoare. Oricum, ea a fost mama lui Alexandru, cel care a domnit la Bacău. „Acum, c-o fi una, c-o fi alta, fapt e că întîia căsătorie sigură pe care o cunoaștem e cea făcută de Ștefan șase ani după urcarea lui în scaun, la 1463”. Mireasa Evdochia Cneaghina „era sora lui Semen (Simion) Olelcovici, cneazul Kievului”. Nunta avu loc la 5 iulie 1463 în Suceava, fiind binecuvîntată de Teoctist, mitropolitul Moldovei și episcopul de Roman, Tarsie. N-a fost însă o căsătorie fericită. Evdochia „dărui soțului ei doi băieți care au murit copii” și o fată Elena nenorocoasă în viață. A murit însă doar după patru ani de căsătorie cu Ștefan, fiind îngropată la mănăstirea Probota la 4 septembrie 1467. Ștefan și-a șters lacrimile, hotărît să-și încerce norocul în căsnicie în altă parte. La 14 septembrie 1471, în Cetatea de Scaun, Ștefan își aduce o nouă mireasă. E Maria de Mangop, fiica lui Olobei, al cărei tată fusese Alexis din Trapezunt. Domnul, așa cum arăta C.Gane, încerca să „dea lovitura”, adică să aibă ca soață o moștenitoare a Imperiului Bizantin. „Imperiul Trapezuntului însă mai dăinui cîțiva ani, iar cînd, la 1461 căzu și el la rîndul lui, Comnenii de acolo, alungați de turci, se refugiază în Crimeea, hanul Crâmului le dădu stăpînire Mangopul, un domeniu cu un castel pe-o stîncă la malul mării. Pe fata acestui Comnen o peți Ștefan cel Mare, pe Maria de Mangop”. Nunta cu mare fast se desfășură la Suceava. Lumea răsuflă ușurată în speranța unei lungi și durabile căsătorii. N-a fost să fie. Două nenorociri se abătură asupra ei. Una venită din Mangop și Caffa, unde turcii omorîră pe Isac, fratele Mariei și pe Alexandru, vărul ei. A doua lovitură, „mai grozavă”, veni chiar de la iatacul vecin. Aici creștea și înflorea Maria, fiica lui Radu cel Frumos, prizonieră, din 1471, împreună cu mama ei.
Încet-încet, Ștefan „se înstrăină de soția sa Maria”. „Ochii ai celeilalte Marii, farmecele ei, îl subjugară”. Ca urmare, „rivalitatea între două femei, între doamnă, durerea de a-și vedea dragostea stingherită, de-a se vedea părăsită cînd tocmai avea mai mare nevoie de sprijin, de-o vorbă bună, din pricina doliului ei recent – aceste toate au dus desigur în mormînt pe tînăra domniță de neam împărătesc”. Este înmormîntată la Putna în 19 decembrie 1477 (6985), „ceasul al 5-lea din zi”, „în scumpe haine domnești, cu coroana bizantină în cap și cu armele Bizanțului cusute în colțurile stofei”.
Cu Maria-Voichița, Ștefan, „fie că a vrut să ție un doliu cuvincios, fie că fata lui Radu cel Frumos era încă tînără, s-a însurat abia trei ani mai tîrziu, la 1480”. Neînfricatul domn al Moldovei era destul de „copt”, avînd aproape 50 de ani. De data aceasta Ștefan avu noroc cu o căsătorie lungă, pînă la moartea sa. Maria Voichița i-a supraviețuit încă 7 ani, murind „miercuri în săptămîna albă”, adică la 26 februarie 1511. Maria Voichița a avut „o fiică, Maria, zisă Chiajna, rămasă nemăritată, fiindcă nu găsise un soț de rangul ei, muri fată bătrînă, la 18 martie 1518 – și un fiu Bogdan, zis Orbul sau Chiorul, sau Încrucișatul, care a urmat în scaunul Moldovei după moartea tatălui său, în 1504”.
Nu putem încheia fără a scrie despre „Maria din Hârlău”, sau Rareșoaia. Se știe că deși era căsătorit cu frumoasa Maria de Voichița, „Ștefan deși era trecut de mult de vîrsta maturității, totuși vioi la suflet și la trup, el mai avea ibovnice”. C.Gane scria: „Cea mai cunoscută din toate era întreținuta lui din Hârlău, Maria, nevasta unui negustor de pește, numit Rareș”. Și adăuga el: „deseori se abătea Vodă de la Suceava la Hârlău să-și vadă iubita, dacă nu cumva a luat-o, în vremea din urmă, la Curte la el”. Din legătura lor avea să rezulte Petru Rareș sau Petru Măjarul, unul din domnitorii străluciți ai Moldovei.
Putem adăuga, la cunoscutul portret făcut de Grigore Ureche lui Ștefan, și pe cel de iubitor, acesta neștirbindu-i cu nimic din gloria și măreția faptelor sale.
Un mare dramaturg băcăuan, Ion Luca, ne-a lăsat o adevărată capodoperă, „Cele patru Marii”. Păcat că nu s-a găsit în Bacău cineva s-o pună în scenă, mai ales acum, la comemorarea a 500 de ani. (Eugen ȘENDREA)
Lasă un răspuns