Numeroase persoane, mai ales de vîrsta a treia, cunosc condițiile în care se iese la pensie, dar mai puțin știu despre faptul că drepturile ce decurg din pensionare se și pot pierde.
„Diversele tipuri de indemnizații acordate de casele teritoriale de pensii sînt suspendate în anumite situații”, a precizat Iulia Radu, director adjunct la Casa Județeană de Pensii (CJP) din Bacău. Astfel, „pensia pe limită de vîrstă poate fi suspendată doar în cazul în care revine neachitată la centru timp de trei luni consecutiv”, ne-a mai declarat Iulia Radu, pe cînd „cea anticipată sau anticipată parțială se pierde în momentul în care sînt cumulate cu un alt venit, de exemplu dacă persoana respectivă se reangajează”.
Cît despre pensiile de invaliditate, ele sînt expuse suspendării în funcție de gradul de invaliditate: invalizii de gradul 1 sau 2 pierd pensia dacă o cumulează cu un alt venit, cei de gradul 3 o pierd dacă la controlul medical periodic sînt găsiți la un moment dat ca avînd „gradul 0” (apt de muncă), în timp ce toate gradele de invaliditate pierd pensia dacă nu se prezintă la acest control.
În fine, un alt drept ce se poate pierde este pensia de urmaș. „Copiii urmași o pierd la 16 ani împliniți dacă nu-și continuă studiile, iar soțul supraviețuitor beneficiază doar șase luni de acest drept în cazul în care nu a ieșit la pensie” a încheiat reprezentanta CJP.
Reluarea în plată a pensiilor suspendate se face, potrivit legii, la cerere, din luna urmatoare celei în care-a încetat cauza suspendării. (Alin LEANCĂ)
Lasă un răspuns