O băcăuancă de 14 ani se luptă de mai mulți ani cu leucemia
• adolescenta a fost diagnosticată cu leucemie în 2001 • în ciuda bolii, Mădălina este premiantă și vrea să se înscrie la colegiul „Gheorghe Vrînceanu” • familia a cerut recent un ajutor financiar de la direcția de muncă, deoarece nu mai face față cheltuielilor cu tratamentele
Pe Mădălina Chiriac am cunoscut-o la ea acasă, după ce venise de la școală ușor obosită, dar mîndră că luase o notă bună în „teza la mate”. La prima vedere, o tînără ca multe altele. Din nefericire, însă, viața n-a fost tocmai blîndă cu ea.
La numai 14 ani, Mădălina este bolnavă de leucemie, afecțiune care lovește încă numeroși copii pe fondul, cel mai probabil, spun doctorii, al accidentului din 1986 de la centrala nucleară Cernobîl. „Prin august 2001, fata a început să se plăngă de dureri de oase. Putea fi reumatism sau ceva, totuși am dus-o la control, la o clinică din Iași, unde medicii au diagnosticat-o cu leucemie acută”, ne-a povestit Olga, mama Mădălinei. Atunci a început calvarul familiei Chiriac, drumurile și internările la centrul ieșean de oncologie, tratamentele îndelungi, dureroase și costisitoare. „Mergem, eu și fata, cam o dată pe lună în Iași, pentru tratament. Nu avem rude pe acolo, așa că ne internăm amîndouă cîte o săptămînă la oncologie, pentru a i se face citostatice, puncții și altele. Sînt dureroase tratamentele, dar nu are încotro. Și boala revine mereu”, a continuat Olga Chiriac, o femeie încă puternică în ciuda necazurilor. „Internările acestea au devenit obicei. Merg eu cu ea și nu soțul, pentru că el are servici și se ocupă de Adina, cealaltă fiică a noastră. Oricum, lui i se face rău acolo, nu prea suportă lucrurile astea. De altfel, ne-am cam îmbolnăvit cu toții în casă. Eu una mă mai descurc cu distonocalm”, ne-a mai spus ea.
Aflată de trei ani în suferință, Mădălina Chiriac se dovedește a fi o adevărată luptătoare. „Nu s-a descurajat, draga de ea, deși mulți dintre copiii întîlniți la centrul de oncologie n-au supraviețiut. A lipsit și o grămadă de la școală, totuși a avut mereu premiul întîi. Îi place mult cartea”. Spusele mamei sînt confirmate de ambiția Mădălinei de a învăța la un liceu bun: „Sînt bolnavă, dar trebuie să învăț. Vreau să mă înscriu vara aceasta la colegiul «Vrînceanu», la mate-info sau științele naturii”.
Există speranțe pentru adolescenta atît de nedreptățită de soartă? „Medicii ne-au spus despre un transplant de măduvă care s-ar putea face în Italia, cu șanse foarte mari de reușită. Intervenția costă însă cam un miliard de lei, pe care nu știu de unde i-am putea scoate”, a declarat, tristă, Olga Chiriac. Familia, cu un venit total de 8,5 milioane de lei la patru persoane, cheltuiește enorm pe transport, medicamente și regimuri alimentare. „Am cerut un ajutor financiar de 20 de milioane de la Direcția de Dialog, Familie și Solidaritate Socială, să putem acoperi măcar drumul la Iași. Imaginați-vă că trebuie s-o duc acolo pentru orice răceală, că organismul nu mai are puterea să se apere, ca la oamenii sănătoși”, a adăugat femeia.
Mădălina Chiriac este doar unul dintre copiii care suferă de boli grave și nu-și permit o intervenție în străinătate prin care ar avea șansa de a se face bine. Asta în timp ce unii sînt mai sensibili la posibilitatea de a obține o funcție politică, pentru care cheltuiesc sute de milioane, decît la durerea unui seamăn. „Mi-e milă de ea, e supărată că-i cade părul de la citostatice și are în curînd banchetul”, a încheiat mama Mădălinei. (Alin LEANCĂ)
Lasă un răspuns