Luni de dimineață, înainte de a mă trezi de-a binelea, am aflat despre groaznica tragedie de la Mihăilești – Buzău. Din cauza prostiei unora și indiferenței altora, zeci de familii au avut de suferit. Și ca întotdeauna în asemenea situații limită, reacția generală a fost isterică, exagerat patetică și contrară logicii unui sistem social coerent. Guvernul s-a grăbit să anunțe că din impozitele românilor se vor plăti pagubele cauzate de neaplicarea legilor în vigoare, de indolența instituțiilor care au datoria să asigure respectarea normelor în domeniul transportului de substanțe periculoase.
Am urmărit programele de știri. În prim-plan au apărut doi miniștri extrem de agitați care au anunțat mobilizarea resurselor tehnice și materiale pentru refacerea gospodăriilor afectate, în primul rînd. Este adevărat că nu poți lăsa oamenii sub cerul liber, însă trebuia să se spună că nota de plată va fi achitată de cel ce va fi găsit vinovat de dezastru. Dacă eforturile pentru repararea șoselei mi se par absolut normale, oferirea de compensații celor afectați de eveniment – cu toată părerea de rău fată de necazul lor – iese din normele sociale acceptate. Mai întîi, ar trebui determinată cauza exploziei și – pe cale de consecință – identificat vinovatul. Acesta – instituție militară sau civilă, persoană fizică sau societate comercială – va fi obligat la plata tuturor daunele. În mod normal, mașina care a explodat și încărcătura erau asigurate. Societatea de asigurări are obligația de a despăgubi. Chiar dacă vina ar fi a pompierilor (așa cum a afirmat, grăbită, o profesoară de chimie), unitatea va scoate banii necesari din buzunarul celui care a dat ordine aiurea. De asemenea, cei afectați de explozie – țăranii din zonă – ar fi trebuit să aibă asigurări; dacă nu au considerat că trebuie să-și apere proprietățile, atunci să dea în judecată pe cel vinovat de nenorocire și să recupereze pierderile – geamurile sparte, acoperișurile distruse etc. Același lucru ar trebui să-l facă și Ministerul Transporturilor care va repara tronsonul de șosea distrus de deflagrație. Eu de ce să plătesc refacerea unui drum inaugurat acum trei ani, reabilitat pe bani din impozite achitate cu greu?! Dacă ar fi căzut, la Mihăilești, un meteorit sau nu știu care terorist ar fi atacat stînele din zonă, atunci înțelegeam să fie folosiți bani publici. În condițiile date, însă, nu se justifică o asemenea pomană generală.
Într-o țară normală, așa ar decurge lucrurile după consemnarea catastrofei. Să ne amintim că în SUA, după tragicul 11 septembrie, pagubele au fost achitate, în primul rînd, de către societățile de asigurări. În plus, stilul hei-rupist al Guvernului dovedește ineficiență administrativă: cînd se consemnează un dezastru local, intervine doar dacă evenimentul este foarte vizibil. În urmă cu doi-trei ani, la Răcăuți (lîngă Onești) au ars vreo 12 case, într-o singură după-amiază. Nici o autoritate locală sau centrală nu s-a obosit să intervină. Oamenii și-au reparat gospodăriile fără să aștepte pomenile oficiale. În schimb, apartamentele distruse, în București, de un incendiu la un depozit de confecții al unei firme fanomă au fost reparate în zece zile, pe banii statului și s-a cumpărat și mobilier pentru cei afectați. N-am auzit, pînă acum, să se fi recuperat miliardele cheltuite, fără vreo aprobare parlamentară, de la firma vinovată de producerea incendiului…
Și mai este un lucru care surprinde neplăcut: unii locuitori din comuna afectată de explozie, în loc să pună mîna pe unelte și să treacă la treabă pentru a-i ajuta pe cei loviți de necaz, stăteau aliniați la marginea drumului privind utilajele Ministerului Transportului cum îndepărtează resturile de asfalt și vehiculele arse. Pe fața lor se citea dorința eternă a românului: „Vrem să ni se dea!” Asemenea oameni care nu-și fac singuri ordine în curte, indiferent de necazul care s-a abătut asupra lor, nu merită a fi ajutați cu bani publici. La noi, șanțurile sînt lăsate necurățate, ba chiar sînt astupate cu gunoaie de prin ogrăzi, iar atunci cînd torenții rad casele din calea lor, este chemat Guvernul să reconstruiască satul bolnav de lene și indiferență. Mulți simt o satisfacție imensă atunci cînd primesc de pomană, iar autoritățile joacă perfect rolul boierului milostiv care are grijă de slugile lui. Cînd văd miniștri care promit ajutoare consistente cu o gestică de parcă ar da de pe moșia lor și – de aceea – sîntem obligați la recunoștință personală, mă simt umilit și furat. Nu am nevoie de pomeni! Doresc un sistem care să oblige pe cei vinovați să-și asume – juridic și material – pagubele pe care le produc; doresc un sistem în care comunitățile locale își rezolvă problemele curente fără intervenții propagandistice de la centru; doresc să trăiesc între oameni care au propria lor mîndrie chiar și în suferință, care sînt informați, care cunosc mecanismele legale de protecție a proprietății și care să aibă încredere în justiție atunci cînd își cer un drept. Altfel, voi continua să plătesc impozite aiurea, să finanțez indolența unora și ilegalitățile altora. (Ștefan RADU)
Lasă un răspuns