Lupescu a reziliat contractul cu FCM Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

• unul dintre motive este că fondurile clubului s-au redus, iar contractul dintre FCM și Lupescu nu mai putea fi onorat • noul antrenor este Cristi Popovici

Ionuț Lupescu nu mai este, de miercuri seară, antrenor la FCM Bacău. În urma unei întîlniri dintre Kaiser, Dumitru Sechelariu (președinte de onoare al FCM) și Gheorghe Chivorchian (președintele clubului), contractul dintre Lupescu și FCM a fost reziliat. Lupescu semnase cu clubul băcăuan pînă în 2007, dar legătura dintre cele două părți a încetat. „Am luat, de comun acord cu Sechelariu și Chivorchian, hotărîrea de a-mi încheia colaborarea cu FCM. Strategia de viitor propusă de mine încă din iarnă nu a fost compatibilă cu cea a conducerii clubului. Am venit cu inima deschisă, cu gîndul de a face treabă serioasă, dar planurile făcute în iarnă nu au ieșit. Țin să mulțumesc, chiar și în aceste condiții, pentru șansa care mi-a fost acordată. Mulțumesc jucătorilor pentru felul cum s-au bătut pentru a evita retrogradarea. Mulțumesc, de asemenea, publicului și presei, care m-au susținut. Pentru mine a fost o experiență bună. Sper ca decizia pe care am luat-o să fie înțeleasă”, a afirmat ieri, la o conferință de presă, cît se poate de calm și elegant, Ionuț Lupescu.

De asemenea, pe lîngă Lupescu a mai părăsit clubul și Gheorghe Mihali, unul dintre secunzii Kaiserului. „Le mulțumim lui Lupescu și lui Mihali pentru ce au făcut, pentru ajutorul dat acestei echipe. Din păcate, colaborarea nu a putut continua, inclusiv din rațiuni pecuniare. Posibilitățile financiare ale clubului s-au diminuat. Vom

vedea cum ne vom putea descurca”, a declarat Gheorghe Chivorchian, președintele clubului FCM Bacău.

Nu are oferte din altă parte

Deocamdată, Ionuț Lupescu nu are vreo ofertă de a antrena la o altă echipă, dar este optimist în acest sens. „Am crezul în această meserie și am să mă țin de el. Îmi fac și eu planurile mele. Aici am vrut să întăresc echipa, dar n-a fost posibil. Dacă aș fi prevăzut așa ceva în iarnă, aș fi semnat doar pe șase luni, nu pe trei ani și jumătate. Dar, niciodată nu se știe. Poate că în viitor voi reveni în Bacău. O să vă rog să mă mai sunați și să mă țineți la curent cu ce se mai întîmplă aici. Altfel, ne-am despărțit în condiții amiabile, iar în ce privește latura financiară totul este O.K.. Trebuie să lași loc de bună ziua cînd pleci de undeva”, și-a încheiat Ionuț Lupescu prima jumătate de an din cariera de antrenor.

Kaiserul a și plecat imediat de la stadion spre casă, nu înainte de a-și lua rămas bun. Noul antrenor, interimar, al FCM Bacău este Cristi Popovici, cel care a mai antrenat echipa înainte de venirea lui Lupescu. (Marius AMBROZIE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.