Membrii Centrului Britanic Bacău au început de cîteva luni pregătirile pentru Festivalul de Teatru în limba engleză „I.D. Fest”, care se va desfășura între 10 și 15 iulie, cînd aproximativ 10 – 12 trupe de teatru din toată țara, și chiar din afara țării, se vor prezenta la acest festival cu o piesă de teatru, care, ulterior, va fi jucată pe scena Teatrului Bacovia înaintea jurului și a unui public extrem de numeros.
În vederea participării la acest festival internațional de teatru, tinerii actori amatori băcăuani de la trupa A.C.T. au început repetițiile pentru o nouă piesă de teatru. Fostul regizor al trupei, Horia Suru, nu se va mai ocupa și de acestă dată de ei. Locul i-a fost luat de Bogdan Bulată, fost membru al Clubului și unul dintre actorii premiați la alte festivale de acest gen.
Piesa pe care Trupa ACT o va interpreta se numește „Sophie”, este una destul de dificilă, însă cu un număr mult mai mic de personaje comparativ cu piesa anterioară. Ea cuprinde trei acte în care se urmărește destinul unei fete, încă de la începururile fragede ale vieții, cînd se afla în brațele mamei, pînă la stadiul de adult, cînd este prezentată ca o femei matură și responsabilă.
Primul act cuprinde trei personaje mai importante și două personaje secundare. Acțiunea se desfăsoară în Brooklyn, unde fiecare zi reprezintă o nouă luptă în vederea supraviețuirii. Acestă primă parte prezintă o realitate cît se poate de crudă, la care se adaugă scene de violență (unul din personaje este omorît, ucigașul reușind să scape lăsînd pe altcineva în urmă pentru a fi tras la răspundere). Actul se sfîrșește cum mama fetiței este arestată, iar copilul la vreo cîteva luni rămîne în brațele unui polițist.
Actul doi reprezintă un dialog între Sophie și o voce, partea cea mai importantă din piesă după spusele regizorului. Și actul trei constituie un monolog de aproximativ 15 minute, ce sfîrșește prin sinuciderea unui personaj.
Cele trei acte sînt independente, ele fiind culese din diferiți autori și apoi unite pentru a forma piesa de teatru. Pînă la festival mai sînt aproximativ 16 zile, să sperăm că vor avea suficient timp pentru a se pregăti. (Noémi CRISTESCU)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.