„Vă rog frumos”

Aceste cuvinte imprimă un plus de respect și de conduită în discuțiile noastre zilnice și au supravețuit ani de-a rîndul în normele Codului de bune maniere, fiind supranumite și cuvintele „magice”, atunci cînd ceri ceva.

La fiecare sfîrșit de săptămînă obișnuiesc să „casc” ochii prin librării pentru a fi la curent într-un mod sau altul cu noile apariții literare și pentru a-mi satisface curiozitatea. Uitîndu-mă printre rafturi, dau cu ochii de „Codul bunelor maniere” cuprins între două coperți deosebite ce reflectau prospețime și actualitate, atribute ce nu le credeam valabile într-o lume întoarsă cu josu-n sus. Am răsfoit cartea și am descoperit că nu numai în unele situații am comis diferite „gafe”, ci și că instinctul m-a „protejat” să nu mă fac de „rîs”.

Aurelia Marinescu, autoarea acestei cărți, a reușit să combine cititul ca pe o pasiune, dar mai ales utilul, militînd pentru introducerea acestei cărți ca manual în școli și, astfel, să pregătească oamenii în devenire.

Se pare că am ajuns la un nivel în dezvoltarea societății în care cei „șapte ani de acasă” nu sînt de ajuns, în care primejdia de a fi educat, după cum „spune lumea”, este tot mai mare. Și cred că pentru a nu ajunge să dea da vina unul pe altul atunci cînd copilul nu corespunde cerințelor noastre în calitate de părinți, adulții trebuie să răsfoiască această carte și s-o înțeleagă ca pe un bun personal și o calitate ce ne diferențiază de alții.

De asemenea, mai cred că aceste norme de conduită dezvoltă în tine un simț de bună creștere, ce nu te lasă să închizi ochii atunci cînd se comite o încălcare a acestor principii, participînd astfel involuntar la schimbare.

Acest cod trebuie tratat ca atare, pentru că nu se știe de ce, într-o zi, ți se spune că nu mai ești binevenit în cercul de prieteni pe care l-ai frecventat ani de-a rîndul și căruia, poate, chiar i-ai pus bazele. (Lidia BUTACU)